Monica Roșu schimbă prefixul dar este mai frumoasă ca niciodată!

Monica Roșu schimbă prefixul dar este mai frumoasă ca niciodată!

La 4 ani a început pregătirea în gimnastica artistică, la 9 ani a participat la primul turneu internațional, la 17 ani a devenit dublă medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Atena, iar la 30 de ani, încă neîmpliniți, este una dintre cele mai frumoase prezentatoare de televiziune din România.

Monica Roșu s-a transformat din micuța gimnastă ce scria istorie pentru sportul românesc într-o femeie de succes, ce își împarte viața între cariera în televiziune, ședințe foto, proiecte de afaceri și viața de cuplu. În luna mai, Monica se pregătește să schimbe prefixul vârstei sale, deși nimeni nu îi dă mai mult de 25 de ani. Prezentatoarea știrilor sportive de la TVR 2 a realizat recent o ședință foto, fiind ambasador de imagine ale unor produse profesionale pentru păr. O echipă întreagă de profesioniști s-a ocupat ca acest pictorial să iasă perfect. Machiajul și frumusețea părului au fost asigurate de tânărul hairstilist Dani Voicu de la Yofi Hair Academy, stilizarea ținutelor a fost realizată de cunoscuta stilistă Eniko Szanto, decorurile au fost gândite de specialistul în design exterior, Adrian Mărgean, fondatorul proiectului Rugvity Home. Printre ținutele pe care Monica le-a purtat s-au aflat obiecte vestimentare de la Guess și Perpetuum Mobile Fashion, dar și din garderoba personală.

La 30 de ani, pe care îi va împlini în data de 11 mai, frumoasa campioană olimpică este hotărâtă să-și îmbunătățească și stilul alimentar. Recent, a descoperit cartea „Dieta-Minune”, scrisă și publicată la liber pe Internet de Anca Bejan. Fosta gimnastă este foarte interesată de stilul de viață promovat în această lucrare, care presupune mâncatul din 3 în 3 ore în intervalul orar 07.00-19.00. Autoarea cărții „Dieta-Minune” a slăbit 60 de kilograme fără să renunțe la alimentele preferate şi fără nici un alt stres, iar povestea acesteia a convins-o şi pe Monica Roșu să încerce „Deita-Minune”.

Ne puteți urmări și pe Google News