Monstrul din filmul Alien chiar există. Creatura marină care intrigă cercetătorii | FOTO şi VIDEO

Monstrul din filmul Alien chiar există. Creatura marină care intrigă cercetătorii | FOTO şi VIDEO

Monstrul din filmul Alien chiar există şi chiar dacă îi intrigă pe oamenii de ştiinţă, creatura este una cât se poate de pământeană. Este vorba despre o specie de ţipar, care atunci când îşi prinde prada în fălci, vine cu un al doilea rând de fălci şi o trage în esofag, la fel ca şi monştii extratereştrii din film.

Acesta este un animal de pradă de temut. Din câte şe ştie, este singurul pește care este se hrăneşte astfel, utilizânduşi ambele perechi de fălci, iar animalele care le pică în colţi nu mai au nicio şansă de scăpare şi sunt închiţite.  

Chiar dacă sună ciudat, aceste fălci sunt o caracteristică pentru toţi peştii osoşi a declarat Rita Mehta, biolog de la Universitatea din Santa Cruz, California.   "Marea majoritate a peştilor le. Ei nu sunt mestecă hrana, cu fălcile orale, iar evoluția fălcilor faringiene le permite de fapt să mestece", a explicat Rita Mehta.

Dar fălcile altor specii de peşti nu au deloc dexteritatea celor 200 de specii de țipar. Cei mai multi peşti îşi aspiră hrana, adică deschid gura şi printr-o mişcare rapidă crează un vid prin care este atrasă prada. Cu cât mai mare este prada, cu atât mai mare este capul prădătorului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Anghila pictată, fiind subțire, perfect adaptată să se ascundă în crăpături în aşteptarea prăzii, se află în imposibilitatea de a genera acest vid. În plus, faptul aceasta vânează şi vietăţi care pot ajunge şi la 10 metri, înghiţindu-le întregi, aşadar hrănirea prin aspirație îi este insuficientă. Aşa că nu este de mirare că natura a înzestrat această creatură cu o capacitate extraordinară de a-şi folosi în mod practic fălcile faringiene.