PUBLICAȚIILE NOASTRE:

EVZ Special

A plecat Moș Gerilă, Moș Crăciun e desuet, a venit Santa Klaus

Autor: Gabriel Diaconu Mihnea-Petru Pârvu | luni, 22 decembrie 2014 | 2 Comentarii | 644 Vizualizari
O fi din Harghita sau din Noua Zeelandă?
Vă mai aduceți aminte de fondantele „imortele” puse an de an în pomul de Crăciun? Dar de lumânările care ardeau scurt, cât să nu se panicheze mama că i-a luat foc perdeaua? Dar de globurile ciobite moștenite de generații. Ia uitați-vă la bradul vostru de azi…

O pată de culoare și lumină. Asta era bradul de Crăciun, odată, pe când România se contura în nuanțe de negru și gri. În timp ce astăzi totul țipă. Tone de globuri, beteală, cel puțin trei instalații de lumini, dacă se poate și pe la ferestre, pe la uși, să se vadă din stradă că „spiritul” Nataliilor a sosit. Săracul conifer trebuie să fie gras, dens, să nu se vadă creangă de creangă. Și ce dacă nu miroase a cetină, avem spray odorizant. Și ce dacă am dat o poală de bani pe el, banul ne reprezintă. Și ce dacă ne-am uitat colindele și portul, avem în schimb un Santa Klaus. Ferice sunt copiii de azi. Dar, ce ironie, mai ferice erau copiii de pe vremuri. Atunci, pe străzi, circulau atât de puține mașini și erau atâtea locuri în care-ți puteai construi cazemate în zăpadî.

Printre maidane, imperturbabili, rumeni în obraji, în combinezoane de fâș ieftin –balonzaid, pentru cine-și amintește terminologia – gogoloațele de carne se jucau de-a prinselea prin fața, spatele și lateralele blocurilor în timp ce în casă fierbeau părinții jumări. Nu, n-ai cum să regreți sărăcia, sărăcia n-are nimic regretabil în ea. Dar poți să regreți umanitatea care vine odată cu denudarea omului. Prins în viforul supraviețuirii, ceva din frumusețea de suflet transpare atunci, ca o lanternă în întuneric. Nu poți să nu-ți spui că în comunism, și în ciuda comunismului, oamenii erau mai oameni. Căci astăzi, prizonieri în coșmarul beculețelor și-al „straielor de sărbătoare” ale Capitalei, suntem cu mult mai cinici. Un ev a apus în România, dar noi nu l-am străpuns. Vârful de lance n-ar fi obliterarea trecutului, cât integrarea lui în ceea ce-am fost, de fapt, și ce-am ajuns.


Hainele de demult ale bradului de Crăciun

Mai știi cât de sărman stătea bradul prin piețe? Era, ironic, imaginea în oglindă a oamenilor supți, bine încotoșmănați în cojoace, cu căciuli mițoase și fulare de camuflaj, umbre murdare pe caldarâmul în zloată. Mulți erau prea înalți sau prea scunzi. Nu, nu oamenii! Brazii... Vârfuri ciuntite de copaci, nu sclavi crescuți în pepinieră, sau importați din Scandinavia. De undeva, din bibliotecă, coborau averile. Globuri de sticlă, multe moștenite, unele care prinseseră două Războaie și-o apostazie. Clamele pentru lumânări. Instalațiile cu stele colorate, cu becuri care crăpau la prima cădere de curent, dacă apucai să te bucuri de trei flame era deja o flamă prea mult. Că erau „în serie”, nu „în paralel”...

Și bomboanele fondante tari ca piatra care se reportau de la an la an, pe furiș mai fura câte un prichindel câte una și-apoi sugea la ea ca la un bolovan, dulceață interminabilă și ocazional dătătoare de bube aidoma dulci. În curiozitate creativă, și pentru cine prinsese cumva niște kile de vată hidrofilă în plus, din scamă se făcea omăt, și din omăt plăcere. Din tolba lui Moș Gerilă rareori veneau cadouri, asta dacă veneau, dar fiecare cadou era iubit și prețuit, fie din „Biblioteca Școlarului„ sau, mai răsărit, din „Biblioteca pentru Toți”. Amintirile despre gaura neagră din care ne-am (re)născut, într-o zi de 25, stau și azi bine împachetate sub bradul de Crăciun, în timp ce noi, copiii vremurilor de-atunci, ca niște automatoni ai uitării, ne petrecem timp în siluirea tabloului.

Sângele de pe pomul nostru de Crăciun

Nu există cuvânt, în limbă de schit, stradă sau cartier, care să descrie adâncimea rănii făcute de viitorii arcași ai social-democrației, dornici doar să-și asume noua putere, fără vreo brumă de credință sau de respect pentru cel Sacru, pentru cel Nenumit. Nimeni, nici până azi, n-a dat socoteală nu pentru oamenii morți la Revoluție, nu pentru sângele din asfalt sau găurile din plăselele Bibliotecii Universitare, cât pentru faptul că n-au mai putut aștepta o zi. Să treacă Nașterea Domnului. Vor motiva că trebuia oprit carnagiul din Capitală. Că hotărârea lor a salvat poate sute de vieți. Și, da, vor fi oameni ai căror copii erau în Piață și care sunt, și astăzi, recunoscători pentru asta. Recunoștința lor se traduce în cumpărarea obsesională de podoabe pentru triunghiul verde din sufragerie, în decorarea la refuz, până nu se mai vede deloc verdele vieții, și în tone de jucării, lego, mașinuțe, păpuși, hăinuțe, chestii care piuie, pârâie, pocnesc. Totul să speli o crimă care, fie și dreaptă, în injustețea ei a pătat cea mai Sfântă dintre sărbători.

Un păcat care nu se spală înainte de șapte generații

Nu fără o rugăciune, poate, a păcătosului care nu mai crede nici măcar în Cel la care se roagă. Iartă-ne, Doamne, că ne-am omorât între noi acum 25 de ani pentru libertate. Iartă-ne că ne-am lăsat drogați cu imaginile de pe televizoare. Iartă-ne că am călcat în picioare soldați prinși între ciocan și nicovală, crezând că linșăm teroriști. Iartă-ne că am mers, ca o turmă de oi, în spatele mașinăriei de minciună,și-am scandat în urale când, fără de lege, păstrătorii noilor Chei au omorât un președinte-dictator într-un proces caricatură, de ne-au pus moartea lui în palme în singura zi când n-ar fi fost loc de execuții. Și prin asta ni l-au ștanțat în frunte, de până și azi îl mai pomenim, umbra Crăciunului care ne obligă la memoria durerii. România merita un sfârșit mai bun al dictaturii, dar ce-a primit în schimb a fost capitalismul frăției noilor potentați, unul care azi ne numește banc de piranha, altul care nu regretă că făcea afaceri cu profit, în anii ’90, cu profit 6000 %.


Crenguțele scuturate de molid ale Crăciunului bătrânilor de astăzi

Noi, cei care împodobeam sărmani bradul, continuăm să fim disprețuiți în alt fel de republică bananieră, în care ne vom fi primit heroina de consum, pe care ne-am vândut sufletul. Ajunge să te uiți azi la bătrânii care nu mai cumpără de mult brazi de import, ci doar crenguțe. Ajunge să-i vezi, împuținații, cum sfios se plimbă printre mașini robuste în care se îndeasă grăsanii de Danemarca. Caută, cu mâini tremurânde, ceva-ul de negăsit, malul de care să-și lege frânghia trecutului. Ce le-a dat lor libertatea? Ruină și hoție, minciună și abuz, promisiunea unei morți mai lente, mai dureroase, poate, pentru că azi se moare împrejmuit de flașnetele profitului, se moare prin lacuri și pe munți, prin spitale și prin maternități care sar în aer, ca un foc de artificii.

Iar brazii? Brazii sunt defrișați. Și nu numai ei. Sunt defrișați fagii, stejarii, frasinii, paltinii, ulmii, scorușii, plutele. Unde n-am mai putut omorî oameni am trecut la trunchiuri și la lemn, la simbol și tradiție. Totul pentru Jingle Bells, Silent Night și Santa. Și tradiționalul, deja, documentar de pe Discovery sau National Geographic, unde ne înfundăm în uitare, privind la leul care vânează, în „Înaltă Definiție”, gazela în savană pe televizoare color, cu ecran plat. Vae victis.

Dr. Gabriel Diaconu este medic specialist psihiatru

 

Tag-uri: mos cracioun, mos gerila, santa claus, santa klaus, craciun, brad, brad de craciun, brad din danemarca, cloburi, fondante, beculete, cadouri, cadouri de craciun, sarbatori, cadouri de sarbatori, biblioteca pentru toti, biblioteca scolarului




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITESTE ACUM