Alex Spiridon munceşte de la 13 ani. A lucrat în construcţii, în vânzări, a cărat saci. Acum e student şi a dat faliment cu prima sa firmă. Dar nu renunţă, avându-l ca model pe Ogilvy.

La început au fost oameni obişnuiţi. Au vândut din uşa în uşă, au gătit prin restaurante, au schimbat zeci de joburi. Drumul de la zero la bogăţie şi celebritate este povestea clasică a succesului model. I s-a întâmplat lui David Ogilvy, celebrul publicitar. Însăşi povestea vieţii sale - "Confesiunile unui om de publicitate", a devenit bestseller internaţional.

Citind cartea acestuia pe băncile Facultăţii de Jurnalism, Alex Spiridon, un tânăr de 23 de ani, trecut prin 13 joburi diferite, crede că a descoperit ce vrea să facă cu adevărat în viaţă: publicitate. Firma pe care a deschis-o nu a avut succes, dar e hotărât să nu se oprească până când nu va ajunge un copywriter de succes.

"Primul meu salariu a fost în eugenii şi colaci"

Primul loc de muncă al lui Alex Spiridon a fost la 13 ani. Trudea cot la cot cu băieţii din satul Cosmeşti, judeţul Iaşi, la ridicarea unei biserici, alături de preot.

"Primul meu salariu a fost în eugenii şi colaci", îşi aminteşte tânărul. Vara îşi instala taraba în piaţă şi fie vindea legume, fie căra saci. Din clasa a IX-a a fost promoter. Seara, când se băga-n pat, visa borcănele de muştar Knorr dansând. Apoi l-au făcut şef de echipă şi câştiga până la opt milioane pe lună.

Următorul său loc de muncă a fost de merchendaiser la Metro, unde a lucrat jumătate de an. De la începutul clasei a XI-a până la finalul clasei a XII-a, Alex a lucrat ca alpinist utilitar. Salariul primit nu era fix, ci în funcţie de riscurile pe care era dispus să şi le asume: 40 lei/zi/ altitudine mică şi 70 lei/zi dacă atârnai în coardă. După două accidente, a hotărât să se lase de "sport".

17 km/zi pe teren

Între timp, a prestat şi la o firmă de distribuţie. La patru jumătate dimineaţa, căra ziare "perpedes" la abonaţi, în total, pe zi, 17 km teren. A urmat agent de vânzări, o perioadă la fel de scurtă la o firmă de curăţătorie, pe post de cleaner-şef, "O dată la trei luni schimbam firma. N-am avut de ales şi-am mai făcut bişniţă vreo trei luni, într-o piaţă din Iaşi. Pe româneşte, luam ardeiul la juma de preţ şi-l vindeam dublu", continuă tânărul.

Apoi a venit Bucurestiul. "Eu şi cu ideile mele", concluzionează Alex. A plecat din Iaşi cu un simplu rucsac în spate, să vină la facultate. La clubul Tonka şi-a găsit un job de barman, unde a rămas patru ani. Se făceau bani, nu-l deranjau weekendurile nedormite.

Student fiind la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea Bucureşti, i-a picat pe mână cartea lui David Ogilvy - "Confesiunile unui om de publicitate".

"Ştiu că-n viaţă vreau publicitate"

În mai 2009, Alex a înfiinţat Spun Creative Studio, dar a dat faliment după un an de activitate. "M-am băgat în asta pentru că am avut oportunitatea. În primă fază nu era creaţie publicitară, mai mult producţie, multă pentru cafenele, albumul lui DJ Sava, DJ Project", îşi aminteşte el. "Acum ştiu că-n viaţă vreau să fac publicitate, dar n-am avut ocazia, decât ceva contacte răzleţe", continuă el.

Un alt tânăr inspirat de cărţi este Gabriel Mădălin Tudorache, din Bucureşti, în vârstă de 25 de ani. A avut şapte joburi până acum. A renunţat în anul trei la Facultatea de Relaţii Internaţionale, încercând să-şi găsească un alt rost.

S-a angajat lucrător comercial la Bricostore, unde a rezistat o lună. A bifat apoi un an şi jumătate barman la restaurantul Casa Roz, o altă jumătate de an la barul Panda, din Centrul Vechi al capitalei.

"Câştigam vreo şapte-opt milioane pe lună. Lucram o zi cu o zi, de la zece dimineaţa până la ultimul client, la două noaptea. La Panda se câştiga mai bine, programul mai lejer, nu era atât de mult de lucru, dar acolo a dat faliment şi ne-a trimis patronul acasă", povesteşte Gabriel.

Mărturiseşte că până acum nu i-a plăcut niciun loc de muncă. "M-am întors apoi la Casa Roz, de nevoie. Aceleaşi persoane, aceleaşi lucru de dimineaţă până seară. Îţi spun sincer, mă plictisesc repede", completează tânărul.

S-a angajat apoi la firma unui coleg din facultate. "Acolo cred că mi-a plăcut cel mai mult. Eram numai tineri: eu, încă un băiat, patronul şi stilistul care se ocupa de haine. La firma asta veneai să-ţi personalizezi blugii. Şi-acolo au închis", a continuat Gabriel.

De trei ani, operator PC

În opinia specialistului în marketing Bestjobs.ro, Carmen Hadarau, angajatorii sunt retincenţi când primesc CV-urile tinerilor care "experimentează" locurile de muncă.

"Sunt foarte atenţi la joburile anterioare cuantificabile, ei vor să ştie că pot investi în personalul lor, în timp", a spus aceasta.

În cazul lui Gabriel, pentru acesta au urmat apoi aproape două luni lucrător la un depozit cu produse naturiste, unde n-a rezistat din cauza alergăturii printre rafturi.

După şase luni de stat acasă, a mers la primul interviu oficial, pentu un post de operator PC. "Se munceşte de la 6.30 la 14.00 sau de la 14.00 la 21.30. E un program bun pentru cei care se duc la facultate. Eu vreau să plec de la ei, sunt deja de trei ani aici", mărturiseşte Gabriel.

Nu ştie ce va face-n continuare, mai ales că nu ar putea să treacă-n CV că pasiunile lui sunt sportul, plimbările în parc, cititul, iar mai nou arta fotografică. "Dar acum m-am liniştit. Dacă tot am o vârstă, să-ncep să mă gândesc serios ce voi face".

BIOGRAFIE MOBILIZATOARE

Povestea lui Ogilvy: 16 ani în căutarea jobului ideal

David MacKenzie Ogilvy (1911-1999) este scoţianul exmatriculat de la Oxford care, în 1949, cu numai 6.000 de dolari, a înfiinţat o agenţie de publicitate. În 1989, Ogilvy Group a fost preluat de WPP şi a devenit astfel cea mai mare companie de comunicare din lume.

Timp de 16 ani, pornind de la începutul marii crize economice din 1931, Ogilvy a fost pe rând ucenic-bucătar la Hotelul Majestic din Paris, în Scoţia a vândut din uşă-n uşă maşini de gătit, a urmat asistent social prin mahalalele Edinburghului, a făcut parte din echipa doctorului Gallup care studia industria filmului, a fost asistent al lui sir William Stephenson la British Security Coordination şi fermier în Pennsylvania.

"În timp ce prietenii mei ajungeau avocaţi, doctori, lucrau prin administraţie sau se făceau politicieni, eu am colindat lumea", nota Ogilvy la începutul cărţii sale, "Confesiunile unui om de publicitate", scrisă în anul 1962. "Credeam că o să se vândă 4.000 de exemplare. Azi e tradusă-n 14 limbi şi are cam un milion de exemplare vândute", mărturisea Ogilvy în paginile sale.