Doliu în PSD: A murit un fost senator, preşedinte de onoare al partidului

Doliu în PSD: A murit un fost senator, preşedinte de onoare al partidului

Fostul senator PSD Traian Novolan, ex-director al companiei Arctic, a murit la vârsta de 80 de ani.

Născut la 25 februarie 1937, în Republica Moldova, Traian Novolan a fost director al Companiei Arctic din Găeşti până la privatizarea acesteia.

Senator al PSD în mandatele 2000-2004 şi 2004-2008, a condus Comisia economică, industrii şi servicii. El a mai fost vicepreşedinte al PSD Dâmboviţa şi preşedinte de onoare al organizaţiei judeţene.

"Pentru toţi cei care l-au cunoscut, Traian Novolan a însemnat un model de seriozitate, corectitudine şi caracter, dovadă că permanent s-a bucurat de aprecierea şi admiraţia colegilor şi a prietenilor. Partidul Social Democrat – Organizaţia Judeţeană Dâmboviţa – transmite sincere condoleanţe şi gânduri de alinare familiei îndurerate. Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!", se arată într-un comunicat al PSD Dâmboviţa.

Ne puteți urmări și pe Google News