Să fii salariat la stat a devenit visul oricărui roman. E un job mult mai sigur decât la patron, e mult mai greu să fii dat afară, chiar dacă excelezi în incompetenţă, iar sporurile şi primele sunt prevăzute obligatoriu în contractul de muncă. Nu mai vorbim că, în funcţie de instituţia în care eşti angajat, se mai poate rotunji puţin venitul.

Serviciul la stat devine de-a dreptul mană cerească, însă, pentru cei ce provin din mediul politic sau pentru “pilele" lor –rude, prieteni, oameni de casă. Cocoţaţi obligatoriu în funcţii de şef sau de mari specialişti, salariul de bugetar este pentru aceştia cel mai important şi benefic lucru ce li s-a întâmplat în viaţă. Este realizarea supremă, ca atunci când pofteşti la miere şi obţii tot borcanul. Mii sau zeci de mii de euro lunar, maşină de serviciu, secretară, prime de vacanţă şi al 13- lea salariu sunt avantaje pe care greu le găseşti într-o firmă privată, iar acolo unde există sunt în număr foartefoarte mic şi numai în legătură directă cu performanţa angajatului. Îmi amintesc de o ştire de anul trecut, din luna mai, servită de Ministerul Finanţelor parcă pentru a fi o motivare a atunci-născutului ASF pe scheletul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Era vorba de salariile nesimţite ale unor manageri din companii de stat şi a fost surprinzătoare amabilitatea Ministerului de Finanţe de a pune la dispoziţia presei cifrele. Astfel, în mai 2013 am aflat că şeful de la TAROM, avea o indemnizatie medie lunara de 73.394 lei (16.622 euro), că managerul de la CFR SA încasa 64.333 lei (14.570 euro), cel de la Poşta Română - 56.666 lei (12.834 euro), iar cel de la Romatsa - 53.333 lei (12.079 euro). Instituţii care erau şi sunt cu un picior în groapă. Acum au apărut salariile de la ASF, burduşite cu al 13-lea salariu şi cu prima de vacanţă, care urcă ştacheta bunăstării mai-marilor ce supraveghează piaţa de asigurări (adică banii românilor!) la suma de 50.000 de euro. Explicaţia lui Dan Radu Ruşanu că s-a întâmplat minunea doar în “luna cadourilor" mi s-a părut o bătaie de joc. Şi am să şi arăt de ce. Radu Ruşanu şi echipa sa au preluat frâiele ASF în octombrie 2013. În ce ţară din lumea asta, pentru doar 3 luni de muncă, se primeşte şi al 13-lea salariu şi primă de vacanţă, fie ea şi în ajunul Crăciunului? Dacă e să glumim, cinstit ar fi fost să împartă “obligaţiile" salariale cu cei care munciseră în instituţie celelalte 9 luni. Tot în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară au norocul să lucreze zeci sau sute de rude. Rude de politicieni sau de prieteni ai politicienilor. S-a clădit acolo un soi de stup unde politicieni cu rang s-au grăbit să-şi plaseze nevestele, fostele soţii, iubitele, copiii sau finii. Cât mai aproape de miere. Zgândărit acum cu băţul, stupul s-a dovedit a fi un muşuroi plin de purici şi căpuşe. Sub ochii specialiştilor din fostul CSA şi ASF s-au petrecut devalizările unor companii private, asiguratorii şi-au bătut joc de asiguraţi sau banii s-au plimbat dintr-o parte în alta până li s-a pierdut urma. Toată această poveste cu ASF şi Astra ne-a demonstrat că politicienii sunt primii care reuşesc să căpuşeze statul prin salariile nesimţite acordate oamenilor lor. Tineri şcoliţi peste hotare, întorşi acasă cu diploma de merit, nu-şi găsesc locuri de muncă pe măsura competenţei lor nu numai din cauză că nu sunt neamuri cu potentaţii zilei, ci şi pentru că nu ştiu ingineriile sistemului. Ei chiar ar încerca să producă miere în muşuroi!