Muzică de basm străvechi în Sinagoga din Cetate I VIDEO

Muzică de basm străvechi în Sinagoga din Cetate I VIDEO

Sâmbătă seara, Sinagoga Cetate din Timișoara se deschide pentru a găzdui în interior o lume a basmului compusă din sunete. Publicul e invitat să asculte muzică inspirațională adresată degrabă sufletului și inspirată din basmele tradiționale românești.

„Dacă inspirația este vazută ca și o cascadă, fiecare piesă conține la bază o atitudine mentală reflexivă ce îmi permite un “urcuș pe curgerea cascadei, spre izvor” dar, în același timp, și o contopire cu dinamica și natura cascadei” – acestea sunt cuvintele prin care Daniel Dorobanțu, producător și compoz itor, descrie conceptul din spatele celui de-al zecelea album din cariera sa. Cunoscutul artist timișorean prezintă cel mai noumaterial discografic - „Prin făr’ de loc în făr’ de vreme“. Muzica luI Dorobanțu pune pe note muzicale poveștile străvechi ale românilor. Albumul numără șapte piese, produse pe parcursul a patru ani, iar titlurile acestora sunt inspirate din basmele și spiritualitatea traditională românească.

Criticul de artă Gabriel Kelemen spune că Daniel Dorobanţu, orchestrează magistral la propriu şi la figurat.  ”Albumul Prin făr' de loc în făr' de vreme ne poartă într-un periplu paradoxal pe tărâm de basm atemporal, ţară a făgăduinţei, împărăţia Fârtatului, o lume a reveriei perplexe, beatitudine suavă pornită ferm în regăsirea filonului primordial. Compoziţia alătură semantici sonore fluide ce urmăresc metamorfozele mitice ale fântânii cu apa vie, ale muntelui sacru, izvorul de cleştar, lac liniştit, fluviu-şarpe albastru, muntele deltă, roua cerului, dumbrava sacră, metafore ale pârghiilor absconse ce animă inefabila structură cosmogonic legendară a unei excurs sonor sacral”.

Concertul va începe la ora 21, sâmbătă, 10 mai, la Sinagoga din Cetate. Alături de autorul discului, vor mai fi prezenţi invitaţii Manuela Marchiș (voce), Vlad Sturdza (chitară) și Richard Gordon (flaut), în cadrul unui eveniment descris ca și “concert de muzică de basm”, susținut de Asociația Simultan. Piesa “Liman” este acompaniată de o nouă lucrare de videoart. Biletele pentru acest eveniment costă 15 lei.

Ne puteți urmări și pe Google News