La ora la care scriu aceste rînduri Simona Halep se pregãtește sã o înfrunte pe Maria Șarapova pe zgura de la Roland Garros.
O va face, în mod cert, cu talent, ambiție și multã muncã. Va încerca sã obținã cea mai importantã victorie din carierã ei și sã readucã tenisul românesc pe locul pe care l-a pus, acum trei decenii, Virginia Ruzici. Conteazã mai puþin dacã va reuși sau nu sã câștige în fața rusoaicei și "sã-și treacã în palmares primul turneu de grand șlem", cum spun colegii din presã sportivã. Mult mai important este cã a ajuns pânã aici, cã talentul, ambiția sa și muncã pe care a depus-o au fost deja rãsplãtite.
La fel de important este și faptul cã victoriile Simonei au stârnit o emoție profundã în România, cã accederea în finalã i-a fãcut pe mulți români sã se alinieze în spatele ei, într-o perioada în care sunt foarte rare momentele în care românii reușesc sã se adune in jurul a ceva. Orice. O astfel de capacitate este foarte importanta, pentru ca deosebește o populație de un popor. De o națiune. Emoția pe care prestația Simonei Halep a iscat-o în România, mândria pe care mulți conaționali și-o declară public pe rețelele sociale sunt excepționale, iar orice tentativã de a domoli acest entuziasm este deplasatã.
Înțeleg de la specialiștii în tenis cã performanța Simonei nu este excepþionalã, cã a ajuns cu noroc în finalã de la Paris, cã a întâlnit adversare facile, cã favoritele turneului au pãrãsit prea devreme competiția etc. Așa o fi. O finalã la Roland Garros este totuși o finalã la Roland Garros. Cum se spune în fotbal: important este rezultatul. Conteazã mai puțin ce echipă a jucat mai bine. Fotbalul se joacã pe goluri. Tenisul se joacã pe puncte. Impresia artisticã nu se puncteazã. C-așa e-n tenis!
Ne puteți urmări și pe Google News
Vreau sã fiu clar de la bun început: victoriile Simonei nu ne aparțin. Nu am fãcut foarte multe pentru cã Simona sã ajungã unde a ajuns. Mulți au aflat de numele ei abia când a început sã obținã victorii rãsunãtoare. Au început sã o susținã abia când a fost limpede cã are șanse sã ajungã în vârf. Ce sã mai vorbim de politicienii care vor sã se hrãneascã electoral din simpatia cu care românii o înconjoarã pe Simona. Deplorabil. Politrucii ãștia n-au niciun merit. Dimpotrivã, aș zice. În 25 de ani de libertate au compromis multe destine de copii talentați, au furat multe șanse ale unor români de a reuși. Iar noi am fãcut prea puține pentru a-i opri. În cazul Simonei Halep însã, Sistemul a eșuat. Ea a reușit exclusiv prin forțele ei, în ciuda piedicilor pe care acest Sistem plin de putregai i le-a pus.
Chiar dacã noi și politicienii pe care i-am ales, sau am fãcut prea puține pentru a împiedica alegerea lor, n-am contribuit cu mare lucru, nu înseamnã cã nu avem dreptul sã fim mândri de Simona. În ciuda liderilor de opinie care-ți spun contrariul. A fi mândru nu înseamnã a-ți însuși performanțele Simonei, ci doar a te bucura pentru ele. Nu cred cã românii vor sã-i confiște victoriile. Poate doar politicienii avizi de publicitate facilã. Ceilalți nu vor sã-i paraziteze performanțele. Nu cred cã victoriile sale pot pansa eșecurile multora. Românii se bucurã doar pentru cã a câștigat una de-a lor.
O astfel de mândrie este absolut necesarã, pentru cã este o formã de patriotism sãnãtos. O maximã celebra spune cã ești cu adevãrat patriot dacã faci foarte bine lucrul pe care pe care l-ai ales sã-l faci în societate. Simona a fãcut acest lucru. Ar trebui sã fim mândri de ea. Ea a reușit sã-și îndeplineascã acest rol. Cred cã astfel de exemple ar trebui celebrate pentru cã sunt mostre de patriotism real. Nu este nicidecum vorba de comportament patriotard, respingãtor, nu e o fanfaronadã deșãnțatã.
Simona Halep e de-a noastrã, pentru cã ne-a demonstrat cã Sistemul poate fi învins. Bucurându-ne zgomotos pentru victoriile sale, declarând rãspicat cã suntem mândri de ea, poate îi încurajãm și pe alții sã-l învingã. O națiune nu poate fi ajutatã sã renascã dacã liderii ei de opinie îi îndeamnã pe cei care o compun sã cultive un comportament patriotard, sau îi admonesteazã atunci când mândri de reușitele semenilor, ci doar atunci când cei care se adreseazã cetãții sunt capabili sã discearnã între patriotismul gãunos și cel sãnãtos, pentru a-l încuraja pe cel din urmã.
Recomandările noastre
