PUBLICAȚIILE NOASTRE:

EVZ Special

Nae Ionescu, filosoful care l-a „pedepsit” pe Rege devenind antisemit

Autor: | | 3 Comentarii | 1036 Vizualizari
Nae Ionescu
Furios că Regele Carol al II-lea nu a luat în considerare ideile sale politice, marele gânditor a adoptat o retorică anti-evreiască viguroasă și a sprijinit Garda de Fier

Falia creată între Regele Carol al II – lea şi Nae Ionescu în toamna anului 1933 a fost cauzată în special de modul cum interacţiona Regele cu partidele. Nae Ionescu ar fi dorit instalarea unui regim monarhic autoritar, în care Suveranul să guverneze direct, deasupra formațiunilor politice și, mai ales, împotriva acestora, văzute ca reprezentări- simbol ale eșecului sistemului parlamentar-constituțional.


FOTO:Regele Carol al Ii-lea



În acest sens, Carol al II – lea a preferat tactica măcinării şi epuizării lente a credibilităţii partidelor, considerând, la momentul respectiv, că acestea nu şi-au consumat toate resursele de atractivitate) l-a aruncat definitiv pe „directorul de conştiinţă” al generaţiei de la ’27 în groapa nefericită a antisemitismului viguros, compus într-o cheie agresivă.

Relația cu legionarii

El vede în Mișcarea Legionară acel vehicul spiritual și politic capabil să anihileze o societate pe care o considera în derivă, cangrenată masiv de maladia imoralității, tarată de corupție și inerție și să-și aducă aportul la nașterea uneia noi, regenerate moral și spiritual.


FOTO: Corneliu Zelea Codreanu



Desigur, sprijinul pentru adepţii lui Corneliu Zelea Codreanu a fost şi un mod de a-i răspunde Regelui Carol II pentru desconsiderarea ideilor sale, dar constituţia intelectuală a lui Nae Ionescu era de natură a-l apropia de Garda de Fier.

Legătura strânsă dintre românitate și ortodoxie

Relația simbiotică era facilitată de retorica naţionalistă, ortodoxist-fundamentalistă, mistică, antidemocratică, autohtonistă şi antioccidentală a Mişcării, concepte pe care filosoful născut la Brăila le agrea.

Intelectuali seduși de „revoluția creștină”

Mutația petrecută în universul ideatic naeionescian a afectat și o întreagă pleiadă de intelectuali. Aceștia au început să migreze odată cu Nae Ionescu către extrema-dreaptă și către legionarism.

Seduşi de revoluţia spirituală (Mircea Eliade o va numi şi „revoluţie creştină” într-o anchetă a revistei „Buna Vestire”, scopul ultim al revoluţiei fiind „împăcarea neamului românesc cu Dumnezeu” 1) şi de frenezia colectivistă propovăduite de extremiştii de dreapta, unii dintre aceşti gânditori au fost atinşi de morbul rinocerizării. Nu în ultimul rând, capacitatea teoretică (uneori practică) a legionarilor de a-și pune viața la dispoziție în numele unui ideal abstract a fost percepută în aceeași cheie a binelui comun, sacrificiul fiind un gest izvorât „din credinţa adânc înrădăcinată că insul nu mai e şi nu mai poate fi decât unealtă a colectivităţii.”2)

„Român” și „bun român”

Reflexele etnocentrice şi ortodoxiste aveau un trecut bine conturat în cazul lui Nae Ionescu. Acesta făcea o distincție clară și lipsită de echivoc între un român și un bun român. Pentru el, „a fi bun român este, sub raport etnic şi spiritual, mai puţin decât a fi român pur şi simplu.”

Exemplele sale – Ion C. Brătianu sau Samuil Micu – sunt încadrate în secţiunea „buni români”, dar pentru aceasta „nu e nevoie să fii numaidecât român.” 3) Calitatea de bun român era întrucâtva exterioară românismului, acţiunile sau declaraţiile de preţuire în favoarea României fiind insuficiente. Asta deoarece „a voi să fii român nu însemnează însă a fi român.”

Totuşi, cine putea dobândi calitatea aceasta în viziunea lui Nae Ionescu? Răspunsul este dat de apartenența la ortodoxie, văzută ca „normalitate”, parte integrantă din ADN-ul istoric, iar „a fi român, nu bun român, ci român pur și simplu, însemnează a fi și ortodox”. 4)

Aşadar, Nae Ionescu considera că dacă cineva nu este ortodox (indiferent de meritele sale în calitate de „bun român”) nu putea fi integrat în „naţiune”, văzută ca „unitate spirituală.” Acesta credea că există o legătură cauzală între „rumânitate” şi ortodoxism – „Suntem (...) ortodocşi pentru că suntem români şi suntem români pentru că suntem ortodocşi.” De asemenea, oricine se năştea ortodox, nu putea fi catolic sau iudeu, reciproca fiind la fel de valabilă. Era logica determinismului istoric, „formele de viaţă spirituală, condiţionate toate istoriceşte, nu se transmit, ci se nasc.”5)

Ca o consecinţă directă, Nae Ionescu era net împotriva teoriei asimiliste. La îndemnul lui Nicolae Iorga adresat evreilor de a se boteza, filosoful îl contrazice pe istoric, considerând că „trecerea la creştinism este pentru un evreu (...) imposibilă”, comiţându-se „cu bună ştiinţă un fals în domeniul spiritual.” În cazul în care evreul ar fi acceptat botezul și implicit convertirea la creștinism, acesta „nu va fi decât o sinistră epavă spirituală, corcită și condamnată sterilității.”6) Exclusivismul său religios era îndreptat împotriva tuturor, nu numai a evreilor, astfel că nu putem vorbi de un antisemitism fundamentalist înainte de 1933, ci de unul care se încadra în curentul dominant în epoca interbelică, dar nu mai puţin condamnabil.

Mihail Sebastian a fost martor la radicalizarea mentorului său

Tranziţia spre antisemitismul contondent se observă cel mai bine în anul 1934. Mihail Sebastian îl rugase pe mentor să-i scrie prefaţa la romanul de debut în 1931. Nu se va întâmpla – debutul se va produce în 1932 cu volumul „Fragmente dintrun carnet regăsit” – dar ideea prefaței a rămas.

Naivitatea sau credinţa că Nae Ionescu a rămas neschimbat, Sebastian fiind „sigur cămi va scrie prefaţa din 1931” l-a costat. Faptul că nimic „nu avea dreptul să-i modifice gândirea asupra unei drame, ce nu e nici de azi, nici de ieri, ci de totdeauna” 7) poate fi un argument solid.


FOTO:Naivitatea sau credinţa că Nae Ionescu a rămas neschimbat, Sebastian fiind „sigur cămi va scrie prefaţa



Drama nu se schimbase, dar Nae Ionescu, da. Totuşi, este foarte greu de crezut că Mihail Sebastian nu simţise că mentorul său nu mai avea aceeaşi atitudine faţă de evrei, că episodul din toamna anului 1933, încheiat cu arestarea sa, nu a produs modificări în comportamentul lui Ionescu, că antisemitismul său era de ocazie, un puseu cauzat de o mică supărare.


Gestul scriitorului de a nu renunța la prefața vădit antisemită a filosofului este de apreciat.


Pe de altă parte, gestul de a nu renunţa la prefaţa filosofului este de apreciat. Onoarea și recunoștința față de omul „care îi călăuzise primii ani de tinerețe” l-au determinat pe scriitor să-și ducă promisiunea până la capăt. În plus, mai dorea să-şi clarifice „o sumă de întrebări hotărâtoare” şi spera, de asemenea, ca prefaţa să fie „un act de înţelegere şi un act de pace” dată fiind „simpatia lui pentru problemele iudaice.”8)

Din nefericire pentru Sebastian, prefaţa a fost vădit antisemită, profesorul său n e ţ i n â n d cont de relaţia dintre ei, de iubirea intelectuală pe care o manifesta scriitorul şi care a rămas până la sfârşit (Nae Ionescu a murit în data de 15 martie 1940, elevul său notând în jurnal a doua zi – „plâns nervos, imposibil de stăpânit, ieri dimineaţă, intrând în casa lui Nae Ionescu, două ore după ce a murit.”9)

Filosoful considera că suferința perpetuă a evreilor este o „stare naturală”

Nae Ionescu nu încearcă să afle dacă evreii sunt vinovaţi de ceea ce li se întâmplă, ci de ce sunt vinovaţi, de ce suferă, de ce „Iuda va agoniza până la sfârşitul lumii.” De asemenea, drama suferinței iudaice „nu poate fi dezlegată pentru că ea nu este o problemă, ci un fenomen.” Astfel că „Iuda se chinuieşte pentru că...e Iuda. În acelaşi fel în care soarele luminează, calul are patru picioare sau suma unghiurilor interioare ale unui triunghi plan este egală cu 180 de grade.”

Abordări filosofice

În viziunea antisemită a lui Nae Ionescu, perpetuitatea suferinţei evreieşti este un dat ontologic, o stare organică, naturală, deoarece originea durerii este în „el însuşi.” Fiind consecvent cu propria linie mentală, Nae Ionescu reiterează faptul că noțiunea de evreu nu este „un act individual de voință, ci o stare naturală.”


Nae Ionescu considera evreul ca fiind imaginea străinului prin excelență, incapabil de integrare în comunitatea din care face parte.


Astfel că nu se putea extrage ineluctabilităţii destinului. În aceeaşi cheie, refuză să dea curs „iluziei asimiliste”, filosoful făcând distincţia între tradiţia iudaică şi solul natal (locul naşterii – în cazul de faţă, România) prima secvenţă având întotdeauna „o limită sensibil deasupra lui zero, sub care nu coboară niciodată.” Aceasta face ca „evreul să fie evreu, oriunde ar fi el.” Este tactica uzitată încă din Antichitate a alterităţii. Doar că în cazul de faţă, Nae Ionescu întinde la maximum conceptul, considerând evreul ca fiind imaginea alterității absolute, a străinului prin excelență, incapabil de integrare în comunitatea din care face parte.

Este şi un răspuns dat personajului principal al romanului, care se considera „un evreu, un român, un dunărean.” 10) Iosef Hechter (nicăieri în roman nu apare acest nume. Totuşi, presa din interbelic l-a preluat ca atare) nu era „om de la Dunărea Brăilei”, ci „evreu de la Dunărea Brăilei.” S-a aplicat ceea ce Mircea Vulcănescu a numit „pedagogia negativă”11) a profesorului, nici măcar Mihail Sebastian nefiind scutit de ea, care a fost folosit ca material didactic de mentorul său. Un alt plan al argumentaţiei antisemite a fost cel al presupusului pericol la adresa comunităţii „naturale.” Evreii se izolează intenționat de restul grupului, deoarece sunt reprezentanții poporului ales, iar de aici derivă și superioritatea etalată în raport cu ceilalți. Aşadar, izolarea nu este o consecinţă a agresiunii exterioare, ci o dovadă clară a orgoliului acestora, iar răspunsul non- evreilor este, astfel, legitim. Mai mult decât atât, în logica sa antisemită, rolul evreilor este acelaşi cu cel al creştinilor din primele secole, care acţionau ca un „element disolvant al aşezării romane.”

Aceeaşi funcţiune ar îndeplini-o şi aceştia din clipa în care afirmă că „au fost întotdeauna un corp străin în mijlocul neamurilor cu cari au venit în atingere.” Pentru Nae Ionescu, aşa-zisa superioritate iudaică este de natură „a-l socoti duşman” pe evreu, pregătit să „saboteze aşezările şi valorile creştine.”

Justificări biblice

Continuând pe aceeași linie a justificării antisemitismului, filosoful se folosește de argumentul suprem: nerecunoașterea lui Hristos. Iuda (este un alt artificiu retoric din arsenalul antisemit, evreii luând chipul unui singur om, Iuda Iscariotul, simbolul trădării) „suferă pentru că a născut pe Christos, l-a văzut şi nu a crezut. Şi asta încă nu ar fi prea grav. Dar au crezut alţii – noi.”

Practic, violenţele îndreptate împotriva evreilor sunt legitimate de vio-lenţele săvârşite de aceştia împotriva lui Dumnezeu, de negarea existenţei acestuia. De asemenea, pentru creştini există o ieşire – mântuirea, pentru evreu nu există această posibilitate. Doar „frigul şi întunerecul” îl aşteaptă din cauza faptului că „orgoliul ţi-a pus solzi pe ochi.” Evident, prin certitudinea nemântuirii descrisă de Nae Ionescu, se substituie divinului, fapt nu foarte creştinesc.

În plus, acesta transferă suferința de pe planul metafizic (acolo unde o situase și Mihail Sebastian) pe planul politic. Credinţa că eternitatea suferinţei iudaice este dată de păcatul deicidului nu este singulară, dar Nae Ionescu a învelit savant teoria antisemită, pendulând între fapte istorice şi argumente teologale, totul cu o siguranţă de sine atotştiutoare. Răspunsurile şi reacţiile la prefaţa virulent antisemită a filosofului nu au întârziat să apară, printre cei care au răspuns provocării aflându-se, în mod evident, şi Mihail Sebastian.

Note bibliografice

1) Buna Vestire, „De ce cred în biruința Mișcării Legionare” an I, nr. 244, 17 decembrie 1937, p. 1.

2) Nae Ionescu, „Când ne vom desmetici?” în Cuvântul, an X, nr. 3084, 25 noiembrie 1933, p. 1.

3) Cuvântul, nr. din 30 octombrie 1930.

4) Cuvântul din 31 octombrie 1930.

5) Cuvântul, nr. din 18 decembrie 1930.

6) Nae Ionescu, „De ce nu te botezi” în Cuvântul din 19 august 1928.

7) Mihail Sebastian, „Cum am devenit huligan. Texte, fapte, oameni”, p. 109.

8) Ibidem, p. 91.

9) Mihail Sebastian, „Jurnal, 1935-1944”, Humanitas, București, 1996, nota din 16 martie 1940, p. 267.

10) Mihail Sebastian, „De două mii de ani”, Editura Cultura Națională, București, 1934, p. 350.

11) Mircea Vulcănescu, „Nae Ionescu. Așa cum l-am cunoscut”, Humanitas, București, 1992, p. 130.


Tag-uri: Nae Ionescu, Regele Carol, Mișcarea Legionară, Corneliu Zelea Codreanu, ortodoxie, legionari, Mircea Eliade, Samuil Micu, Ion C. Brătianu, ADN, Mihail Sebastian
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Nae Ionescu, filosoful care l-a „pedepsit” pe Rege devenind antisemit.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi