PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Panorama

NASA ne arată fascinanta galaxie spiralată Messier 94

Autor: | | 1 Comentarii | 444 Vizualizari
Messier M94 este una dintre cele mai strălucitoare galaxii din aşa-numitul Grup M94
În această imagine surprinsă de telescopul orbital Hubble poate fi observată galaxia spiralată Messier 94, aflată în micuţa constelaţie Canes Venatici (Câinii de vânătoare) de pe cerul boreal, la distanţa de aproximativ 16 milioane de ani lumină de Pământ.

Această galaxie este foarte activă, în norul de gaze şi praf cosmic ce înconjoară nucleul galactic aprinzându-se numeroase noi stele. Uriaşa maternitate stelară a acestei galaxii s-a format probabil sub o undă de presiune provenită din centrul galactic, care a comprimat gazul şi praful cosmic din zonele de la marginea acestui centru. Comprimarea acestei materii duce la acumularea unor nori denşi de gaze şi praf cosmic.

În interiorul acestor nori denşi, gravitaţia imensă atrage şi agită moleculele de gaz şi particulele de praf cosmic până când temperatura şi presiunea devin suficient de ridicate pentru a începe procesul de fuziune nucleară a hidrogenului: actul de naştere al unei noi stele.

Galaxia Messier 94 a fost descoperită de astronomul francez Pierre Méchain în 1781 şi la puţin timp după aceea a fost introdusă în celebrul catalog de obiecte astronomice al colaboratorului său astronomul Charles Messier.


Această galaxie nu este lipsită de controverse. Un studiu publicat în 2008 ajungea la concluzia că Messier 94 nu conţine deloc sau doar foarte puţină materie întunecată. Studiul analiza orbitele stelelor din această galaxie şi densitatea norilor de hidrogen şi ajungea la concluzia că întreaga masă galactică este formată din materie ordinară, vizibilă. Acest rezultat este cu totul neobişnuit, ţinând cont de faptul că modelele actuale de formare şi dezvoltare galactică nu pot descrie o situaţie în care o galaxie se poate forma fără a dispune de un halou de materie întunecată sau cum, odată formată, o galaxie ar putea să-şi piardă materia întunecată.

Messier M94 este una dintre cele mai strălucitoare galaxii din aşa-numitul Grup (galactic) M94 - un grup ce conţine între 16 şi 24 de galaxii. Acest grup galactic este doar unul dintre multele astfel de grupuri galactice aflate în Super-roiul Virgo (Fecioarei) numit şi Superclusterul Local. Acest mega-roi galactic, din care face parte şi galaxia noastră, Calea Lactee, precum şi galaxia vecină, Andromeda, este format din cel puţin 100 de grupuri şi roiuri de galaxii concentrate într-o zonă din Univers cu diametrul de aproximativ 110 milioane de ani-lumină şi este doar unul dintre milioanele de super-roiuri de galaxii din Universul observabil. (sursa: Agepres)


Tag-uri: Messier M94, grup galactic M94, NASA, Hubble, galaxie spiralata, Canes Venatici, Cainii de vanatoare, cerul boreal, milioane ani lumina, nucleu galactic, materie intunecata, maternitate stelara
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului NASA ne arată fascinanta galaxie spiralată Messier 94.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi