PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Fapt divers

NASA pregăteşte trimiterea unui echipaj uman pe MARTE

Autor: | | 2 Comentarii | 769 Vizualizari
NASA continua pregatirile pentru trimiterea primului om pe Marte
NASA a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că a descoperit semne ale existenţei apei în formă lichidă pe Marte, ceea ce înseamnă că pe Planeta Roşie ar putea exista viaţă.

NASA a descoperit dovezi ale prezenţei unor săruri minerale "hidratate", care necesită apă pentru a se forma.

Aceste săruri au fost găsite în mai multe locuri de pe planetă.

Experţii susţin că aceste urme ale scurgerii apei pot ghida NASA spre zonele în care există cele mai mari şanse să fie descoperite forme de viaţă şi vor fi puncte de reper pentru viitoarele rovere trimise pe Marte.

În cadrul conferinţei de luni, savanţii americani au declarat, de asemenea, că un echipaj uman va fi trimis pe Marte în viitorul apropiat.

Luna aceasta, NASA a mai făcut un anunţ referitor la pregătirile pentru trimiterea primului om pe Planeta Roşie, prin care susţinea că se află tot mai aproape de îndeplinirea acestui obiectiv, iar “primul echipaj uman va păși pe Marte la începutul deceniului patru al acestui secol”.

 


Tag-uri: NASA, Marte, Planeta Rosie, decoperire NASA
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului NASA pregăteşte trimiterea unui echipaj uman pe MARTE.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii