Pentru o născocire a DNA, Ecaterina Andronescu a fost spionată total timp de trei luni! România lui Cristoiu

Pentru o născocire a DNA, Ecaterina Andronescu a fost spionată total timp de trei luni! România lui Cristoiu

După Rezoluția DNA în Dosarul Microsoft, am publicat un text în care-mi exprimam uluirea față de reacția moale a celor terfeliți timp de patru ani ca penali, corupți, jefuitori ai averii statului.

Furios pe o asemenea blegeală mioritică, mă năpusteam asupra Ecaterinei Andronescu „cea mai nevinovată dintre victime”, acuzînd-o că „nu se revoltă, nu se apucă cu mîinile de torțile cerului pentru a-l trînti peste Codruța Kovesi, nu cere PSD, partidului din care face parte, o altă reacție decît plimbatul limbii peste mustață în genul lui Liviu Dragnea, ci se smiorcăie”. Am fost exagerat - mi-am spus recitindu-mi articolul. 

După apariția lui am pus mîna pe documentele care vizează Dosarul Ecaterina Andronescu. Și după ce le-am studiat, mi-am spus că n-am fost exagerat. Că ar fi trebuit să mă arăt și mai revoltat de reacția Ecaterinei Andronescu, dar mai ales de reacția PSD. Asta deoarece, documentele demonstrează, fără tăgadă, că în cazul Ecaterina Andronescu de la început, de la alcătuirea dosarului, DNA a știut că politiciana e nevinovată, dar că, încălcînd brutal legea, sfidînd faptele, a pus-o sub urmărire penală pe lidera PSD transformînd pe unul dintre puținii lideri PSD cinstiți, ocoliți de boala corupției și a îmbogățirii fără măsură, într-o infractoare de talia lui Al. Capone.

Documentele de la Dosarul 187/ P/ 2013 cunoscut sub numele de Dosarul Microsoft aduc cu sine o primă surpriză. Deși trecută în dosarul Microsoft alături de ceilalți opt acuzați, Ecaterina Andronescu nare nici o legătură cu Afacerea acordării de licențe. Referatul DNA prin care se cere ridicarea imunității pentru Ecaterina Andronescu din 25 septembrie 2014 are 72 de pagini. 47 de pagini sînt consacrate Afacerii Microsoft.

Ne puteți urmări și pe Google News

Documentul spune clar că Acordul cu Microsoft a fost semnat de Guvernul României pe 17 septembrie 2003, în urma semnării de către Adrian Năstase pe 4 septembrie 2003 a Memorandumului privind parteneriatul strategic cu Microsoft.

Ecaterina Andronescu nu mai e ministru al Educației din 19 iunie 2003. Cum s-a comis șmecheria? Prin includerea în Dosarul Microsoft a unui alt caz anchetat de DNA, fără nici o legătură cu atribuirea de licențe: Cel al Afacerii Sistemul Educațional Informatizat.

Pentru a justifica într-un fel includerea Ecaterinei Andronescu în Dosarul Microsoft DNA strecoară în text acuzația: „Ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru proiectul ce a vizat licențierea Microsoft”.

Nu numai că proiectul a fost decis după ce Ecaterina Andronescu nu mai era ministru, dar mai mult în toate documentele despre Afacerea Microsoft din Dosar Ecaterina Andronescu nici măcar nu-i amintită.

Ecaterina Andronescu e acuzată în Referatul de ridicare a imunității de a fi favorizat firma Siveco în obținerea de către aceasta a unui contract de creare a unor laboratoare informatizate la mai multe școli din țară, 25. Pentru contractul încheiat pe 26 noiembrie 2001, Ecaterina Andronescu era acuzată de abuz în serviciu, trafic de influență, luare de mită și spălare de bani. Abuzul în serviciu era argumentat în stilul deja binecunoscut al DNA. DNA considera că datele contractului trebuiau să fie altele (așa considera DNA, substituindu-se Guvernului) și că prin urmare bugetul fusese păgubit.

Cît despre acuzațiile grave de luare de mită, spălare de bani, Referatul se mulțumea să afirme, fără nici o trimitere la o dovadă, fără nici un alt amănunt că Ecaterina Andronescu: „În perioada 2001-2009 a pretins și a primit de la firma SIVECO și firmele colaboratoare foloase necuvenite constînd în sume de bani și calculatoare, pentru sine sau pentru altul, în scopul de a le asigura derularea unor proiecte cu ministerul”.

Ecaterina Andronescu nu mai e ministru al Educației, cum chiar Referatul o spune, din 19 iunie 2003. Între decembrie 2008 și octombrie 2009, revine în fruntea ministerului. Pînă în decembrie 2008, în fruntea ministerului s-au succedat nu mai puțin de cinci miniștri.

Doi dintre ei Mircea Miclea și Mihail Hărădău sînt demnitari din partea PDL, unul cel puțin, Mircea Miclea, dușman de moarte al Ecaterinei Andronescu, căreia îi face mai multe plîngeri penale. Așadar, fără a fi ministru, Ecaterina Andronescu beneficiază de cinci ani de mită continuă din partea firmei SIVECO. Cu aceaste acuzații incredibile Referatul ajunge la Senat pentru ridicarea imunității.

De fapt includerea Ecaterinei Andronescu în afacerea Microsoft viza tocmai momentul ridicării imunității parlamentare. Cu excepția lui Șerban Mihăilescu, nici unul dintre cei acuzați în Comunicatul din 26 septembrie 2014 nu era parlamentar. Șerban Mihăilescu era însă membru UNPR.

Dacă Senatul, cu majoritate PSD, îi ridica sau nu lui Șerban Mihăilescu imunitatea, din punct de vedere electoral, n-avea o prea mare importanță. Importanță avea însă-și încă una copleșitoare-ridicarea imunității Ecaterinei Andronescu. Afacerea Microsoft impresionase opinia publică. Lucrată intens de Divizia Presă (Digi 24, oficiosul Binomului, i-a consacrat șiruri de emisiuni în prime time), opinia publică putea fi lesne revoltată dacă majoritatea PSD-istă din Senat nu-i ridica imunitatea Ecaterinei Andronescu.

În campania lui Klaus Iohannis, susținută de Binomul SRI-DNA (candidatul PNL n-a avut nevoie de o campanie dusă de forțele politice) un PSD care apăra o coruptă (luare de mită, spălare de bani) în Dosarul Microsoft, desigur, ar fi devenit țintă pentru a convinge electoratul că Victor Ponta reprezenta un partid protector al corupților și nu al corupților oarecare, ci al corupților demnitari, care realizaseră cea mai mare afacere de corupție din postdecembrism.

Senatul amînă însă luarea în dezbatere a cazurilor Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu. Binomul SRI- DNA să leșine nu alta. Candidata Binomului Monica Macovei e pusă în mișcare. Ea face mare gălăgie pe motiv că Senatul PSD amînă votul. Vin alegerile. Ele sînt pierdute de Victor Ponta. Pe 19 noiembrie 2014 are loc ședința de ridicare a imunității.

Orice om normal, citind rîndurile despre Ecaterina Andronescu spălătoare de bani, ar fi rîs și, dacă nu s-ar fi șters la fund (destul de incomod) cu adresa DNA, ar fi votat cu amîndouă mîinile păstrarea imunității. PSD e speriat de rezultatul alegerilor. Drept urmare, Senatul cu majoritate PSD comite una dintre cele mai mari nedreptăți din istoria postdecembristă:

Acceptă ridicarea imunității parlamentare a Ecaterinei Andronescu pentru abuz în serviciu, spălare de bani, luare de mită, trafic de influență. Gata! Spectacolul politico-mediatic a luat sfîrșit.

DNA rămîne acum față în față cu Dosarul juridic al Ecaterinei Andronescu. Cum să continui s-o anchetezi pentru luare de mită și spălare de bani? Ar fi rîs și curcile. Are loc atunci una dintre cele mai ticăloase șmecherii ale DNA. Potrivit Ordonanței din 8 ianuarie 2018 a DNA, pe 27 noiembrie 2014, din dosar i se scot Ecaterinei Andronescu acuzațiile de luare de mită, spălare de bani și trafic de influență.

Rămîne doar acuzația de abuz în serviciu. Așadar, Ecaterina Andronescu e hăituită mediatic timp de trei luni, i se ridică imunitatea parlamentară, pentru luare de mită și spălare de bani, pentru ca, peste noapte, pe șest, fără tărăboi mediatic, să i se scoată acuzațiile grave din dosar.

Dar chiar și acum avem de a face cu o gravă ilegalitate. Potrivit Ordonanței DNA din 8 ianuarie 2018 în clipa cînd s-a dat Ordonanța privind abuzul în serviciu, faptele Ecaterinei Andronescu erau prescrise. Atenție! Faptele Ecaterinei Andronescu nu s-au prescris pe parcursul anchetei, mai mult sau mai puțin tărăgănate. Ele erau deja prescrise cînd s-a întocmit dosarul. Normal era ca DNA să nu mai înceapă urmărirea penală.

DNA nu putea da înapoi de la Operațiunea de pe parcursul campaniei electorale. Astfel că din 27 noiembrie 2014 pînă în 8 ianuarie 2018 în anchetă nu se întîmplă nimic, dar absolut nimic. Ecaterina Andronescu nu mai e chemată la DNA. Irina Socol e chemată, dar pentru alte dosare. Nici un alt funcționar din minister nu e implicat. E limpede că DNA a știut de la început, din 26 septembrie 2014, că Dosarul e strict politic. L-a lăsat așa, să se aștearnă praful peste el timp de cinci ani. Și avea să-l mai lase dacă pentru Codruța Kovesi nu venea, anul acesta, timpul să dea socoteală de dosarele nelucrate.

Referatul din 25 septembrie 2014 conține multe pagini în partea cu Ecaterina Andronescu. Sînt ele rezultatul unei investigații? Nici vorbă. În 2005 și 2007, DNA a deschis o anchetă în chestiunea contractului cu Siveco, la plîngerile penale ale lui Mircea Miclea. Prin Rezoluțiile din 25 septembrie 2005 și 11 octombrie 2007, se dispune neînceperea urmării penale.

De precizat că a doua anchetă fusese deschisă după o plîngere penală identică cu prima. Așadar, DNA avea în față în 25 septembrie 2014 două rezoluții de neîncepere a urmării penale date de DNA exact în speța contractelor cu Siveco. Ar fi fost normal ca și aceasta să fie un argument pentru a nu se deschide nici un dosar Ecaterinei Andronescu. DNA de sub conducerea Codruței Kovesi nu numai că deschide dosarul, dar mai mult copie pur și simplu conținutul plîngerilor penale din 2006 și 2007.

Abuzurile nu se opresc însă aici. Potrivit Comunicării emise de DNA pe 12 ianuarie 2018, Ecaterina Andronescu a avut telefonul interceptat, a fost supravegheată video, audio și prin fotografiere 24 din 24 de ore timp trei luni, din 4 iulie 2014 pînă în 1 octombrie 2014. Pentru nimic, așa cum se vede din desfășurarea ulterioară a Dosarului.