PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Europa

NATO amplasează tancuri, blindate și mortiere în România

Autor: | | 24 Comentarii | 2903 Vizualizari
Vehiculele de luptă americane Bradley fac parte din echipamentul greu dislocat de NATO pe fl ancul său estic FOTO: DEFENSE.GOV
Alianța Nord-Atlantică își întărește flancul estic, ca răspuns la amenințarea Rusiei. Armament greu american va fi poziționat, pe lângă țara noastră, și în Bulgaria, Polonia, Lituania, Estonia și Letonia

Statele Unite vor amplasa preventiv tancuri, artilerie și alte echipamente grele în România, Bulgaria, Polonia și țările baltice, care și-au dat acceptul pentru a le găzdui, a anunțat ministrul american al Apărării, Ashton Carter, aflat în vizită la Talin, și citat de Reuters. Echipamente similare vor fi amplasate în Germania.

Imediat după anexarea Crimeii de către Rusia, primăvara trecută, liderii statelor membre NATO au ajuns la un acord privind intensificarea exercițiilor militare comune în Estul Europei și pentru sporirea forței de intervenție rapidă.

Presa internațională a scris zilele trecute despre intenția Statelor Unite de a amplasa armament greu în apropierea graniței cu Rusia, însă declarația de ieri a șefului Pentagonului este prima declarație oficială în acest sens.

Potrivit unui document furnizat de armata americană, citat de Reuters, echipamentele grele americane amplasate pe flancul estic al NATO constau în circa 250 de tancuri, vehicule de luptă Bradley și obuziere autopropulsate.

Mânia lui Putin

Moscova a reacționat dur săptămâna trecută la informațiile de presă privind intențiile NATO. Astfel, un oficial din Ministerul Apărării a declarat că acesta ar fi cel mai agresiv gest al americanilor de la sfârșitul Războiului Rece

 La rândul său, Vladimir Putin a anunțat suplimentarea arsenalului nuclear al Rusiei cu 40 de rachete balistice intercontinentale.

Pe de altă parte, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat că Alianța va aproba săptămâna aceasta, la reuniunea miniștrilor Apărării de la Bruxelles, creșterea numărului de militari din forța de reacție rapidă, de la 13.000 la 30-40.000 de oameni.


Tag-uri: nato, romania, rusia, armament, bulgaria, polonia, lituania, estonia, letonia, statele unite, Ashton Carter, germania, Pentagon, vladimir putin, moscova, Jens Stoltenberg, Bruxelles
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului NATO amplasează tancuri, blindate și mortiere în România.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi