PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Internaţional

„NATO trebuie să intervină dacă Rusia va ocupa noi teritorii în Ucraina”

Autor: | | 12 Comentarii | 1228 Vizualizari
13-10/1515003-img-prezidentska-volba-prezidentske-volby-prima-volba-milos-zeman-465x390
Preşedintele Republicii Cehe, Milos Zeman, a apreciat, într-un interviu apărut în presa cehă, că Occidentul va trebui ia aibă în vedere măsuri serioase, inclusiv trimiterea de trupe NATO, în cazul în care Rusia încearcă să ocupe noi teritorii în Ucraina.

„În acest moment, când Rusia are intenţia de a-şi extinde teritoriul său prin ocuparea de teritorii din estul Ucrainei, este necesar să se treacă de la vorbe la fapte'', a declarat preşedintele ceh, citat, azi, de agenţia ucraineană Unian, potrivit Agerpres.

''În această situaţie, eu voi insista nu numai pentru înăsprirea sancţiunilor UE, dar şi pentru pregătirea de luptă din partea NATO, inclusiv pentru posibila intervenţie de trupe ale Alianţei pe teritoriul Ucrainei'', a adăugat şeful statului ceh.

El a ţinut să precizeze că „încercarea (Rusiei) de a ocupa teritorii din Estul Ucrainei este o linie care nu trebuie trecută”.

Declaraţiile preşedintelui ceh Milos Zeman intervin în contextul în care UE ar putea adopta noi sancţiuni împotriva Rusiei în cadrul summitului de azi de la Bruxelles, Moscova fiind acuzată în continuare de susţinerea separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei prin furnizarea de arme şi echipamente militare.

În ceea ce priveşte o posibilă intervenţie a NATO, secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen, declara recent că nimeni nu vrea un nou „Război Rece” în Europa, dar că actuala situaţie ''ameninţă securitatea şi pacea obţinute după căderea Zidului Berlinului'', făcând apel la Rusia „să reflecteze mai profund la poziţia sa”.

Rasmussen dădea asigurări că NATO este ataşată obiectivelor sale de a acţiona pentru asigurarea securităţii membrilor săi, subliniind că 'Alianţa va lua şi alte măsuri dacă va fi necesar'.


Tag-uri:
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „NATO trebuie să intervină dacă Rusia va ocupa noi teritorii în Ucraina”.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi