Naufragiul feribotului sud-coreean: Directorul liceului a fost suspendat din funcţie

Naufragiul feribotului sud-coreean: Directorul liceului a fost suspendat din funcţie

Directorul liceului din Coreea de Sud unde învăţau cei 240 de elevi care au murit înecaţi în naufragiul din luna aprilie al unui feribot a fost suspendat din funcţie, au anunţat vineri autorităţile locale, fără să ofere detalii despre motivul sancţionării, scrie AFP.

Choo Kyo-Young 'a fost eliberat din funcţie', a declarat un oficial cu rang înalt, adăugând că gestul este legat de 'catastrofa feribotului'.

Directorul liceului Dawon este suspendat pe o perioadă de trei luni, la finalul căreia va reveni pe post sau va fi transferat în altă parte.

Liceul, aflat în oraşul Ansan, la sud de Seul, a devenit simbol al tragediei feribotului Sweol, scufundat pe 16 aprilie în largul coastei meridionale a Coreii de Sud, cu 476 de persoane la bord, printre care mulţi elevi în excursie cu şcoala.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dintre cele 302 persoane moarte ori dispărute, 240 erau adolescenţi care învăţau la liceul Dawon, iar alte zece cadre didactice.

Directorul-adjunct, care a supravieţuit naufragiului, s-a spânzurat trei zile mai târziu, pe o insulă din apropierea locului tragediei. 'A supravieţui singur este prea greu (...) Îmi asum deplina responsabilitate, eu am insistat pentru această excursie şcolară', a scris el în semn de adio.

Conform investigaţiilor preliminare, o schimbare bruscă de direcţie a fost cauza scufundării feribotului Sewol. Nava a efectuat un viraj brusc de 15 grade, manevră care a condus la înclinarea ei pronunţată urmată de răsturnarea pe o parte. Se presupune că, din cauza virajului brusc, încărcătura s-ar fi deplasat provocând dezechilibrarea feribotului, iar echipajul nu a reuşit să-l readucă în poziţia corectă pentru că vasul era încărcat peste capacitatea maximă admisă, scrie Agerpres.ro.