De câte ori văd atârnat pe ecrane subiectul Revoluției din decembrie, îmi aduc aminte. Și, probabil, ca mine, sunt alte milioane de români. Pentru că sunt milioane de Revoluții, în fapt. Câte una pentru fiecare dintre noi.
Autor: Mihaela Balea (Consultant comunicare) (foto dreapta jos)
Când la Timişoara începea genocidul, nouă ni s-a dat vacanță. Acasă, tata m-a întrebat dacă am auzit ceva de Timişoara. El asculta Vocea Americii. Am rămas șocată când am auzit seara, la radio, huruitul șenilelor de tanc.
Pe 22 decembrie 1989 am tăiat porcul și, la pomana porcului, s-a oprit radioul. Tata dă să mă certe că l-am oprit, când auzim o voce sobră: „Nu închideţi radiourile. Urmează un comunicat important pentru ţară. A fugit dictatorul. Libertate!”… Şi tot aşa. A doua zi, împreună cu o colegă, vecină cu mine, decidem să plecăm la București. Mama ne-a făcut pachet din pomana porcului și mi-a spus doar atât: „Dacă dă dracu’ să mori pe acolo, te strâng de gât cu mâna mea”.
Ne puteți urmări și pe Google News
Parola de intrare în dispozitiv
În tren, o efervescenţă extraordinară. Oamenii îşi ofereau unii altora de mâncare sau apă, bărbaţii cedau locurile bătrânilor sau femeilor. În autobuz, un 123 galben, ne dăm seama în ce malaxor am intrat. Auzeam pentru prima oară ropotul gloanţelor. Se trăgea undeva. Abia atunci am realizat grozăvia. La ASE, a început însă distracţia. Cu 50 de metri înainte de intrare, un ţâr de băiat era pe post de filtru. Ne cerea carnetul de student. Și ne spunea parola. Nu mi-a fost clar la ce ne trebuia. În şcoală, zumzet.
Studenţii mai mari ne îndrumau spre una din sălile de curs, să ne ia cineva în evidenţă şi să ne pună în dispozitiv. Eu am primit o coadă de mătură, pe post de armament greu, colega mea nu mai reţin ce. Am fost trimise să păzim aula ASE-ului. Cum de cine? De terorişti! Toată noaptea de 23 spre 24 am stat cu coada de mătură drepţi, în aulă. Ziua următoare, operativă la prima oră. Nici nu a început bine că cineva a anunțat scurt: e un terorist în clădire. Are o haină lungă, gen raglan, şi pălărie. Nu l-am găsit și toți au răsuflat ușurați.
Fără regret pentru Ceaușescu
Noaptea următoare am schimbat locaţia. Din aulă, eu şi tovarăşa mea am fost mutate într-o sală de bibliotecă, dacă îmi aduc aminte bine. „Camuflaţi bine geamurile, dacă văd teroriştii lumină trag la întâmplare”. Le-am camuflat cu pături și am înghețat, iar, cu coada de mătură în mână. Am aflat de la TV că l-au prins pe Ceaușescu și l-au înghesuit într-un TAB.
A doua zi, la prima oră, ne-am strâns bocceluța cu mâncare, am predat armamentul greu din dotare și am plecat acasă. Aceasta a fost Revoluţia mea. De aici începe capitalismul. Fără regret după Ceauşescu. Cu marele regret pentru cei morţi din prea multă dragoste de libertate, dar care nu au avut norocul meu.
Recomandările noastre
