Avocatul Adrian Toni Neacşu, fost judecător și fost membru CSM: „E inuman să pui un judecător de 24 de ani să decidă soarta și averile oamenilor” (III) | Puterea cuvântului

Autor: | | 1 Comentarii | 9240 Vizualizari

Multe din aspectele de astăzi ale justiției de zi cu zi sunt „monstruoase”, o spune tranșant avocatul Adrian Toni Neacşu, și subliniază că judecătorii sunt acum „mai vulnerabili ca oricând”. Într-un interviu acordat „Evenimentului zilei”, fostul judecător vorbește și despre implicarea serviciilor secrete în justiție, dar și despre frica cea mai mare a avocaților, o breaslă căreia i s-a alăturat după ce a fost mazilit din CSM printr-un dosar DNA. Pe lângă aspectele mărunte, care țin de modul dezorganizat în care funcționează instanțele, cel mai greu i-a fost „să mă obișnuiesc cu judecătorii foarte tineri care abuzează de poziția lor și instituie o dictatură în sala de judecată”.

Prima parte a interviului: Avocatul Adrian Toni Neacşu, fost judecător și fost membru CSM: „Implicarea serviciilor secrete în Justiție echivalează cu o catastrofă pentru democrație” | Puterea cuvântului

A doua parte: Avocatul Adrian Toni Neacşu, fost judecător și fost membru CSM: Sistemul judiciar este EȘUAT, CONFISCAT și pus ÎN AFARA DEMOCRAȚIEI (II)

-Care a fost primul lucru care v-a mirat după ce v-ați alăturat breslei avocaților?

Adrian Toni Neacşu:  -Nu am avut mari surprize. Mi s-au confirmat repede multe lucruri pe care le știam sau le bănuiam. Pe lângă aspectele mărunte, care țin de modul dezorganizat în care funcționează instanțele, cel mai greu mi-a fost să mă obișnuiesc cu judecătorii foarte tineri care abuzează de poziția lor și instituie o dictatură în sala de judecată. Am însă o vorbă, le va trece repede și au șansa în ranița lor să devină judecători buni, răbdători și calmi. E inuman să pui un judecător de 24 de ani să decidă soarta și averile oamenilor. Sunt de înțeles.

-Ați cunoscut avocați reținuți să vorbească public despre ceea ce se întâmplă în Justiție, de teamă să nu afecteze șansa clientului lor?

Adrian Toni Neacşu: La tot pasul. Avocații, mai ales cei de penal, simt că evoluează pe sârmă la înălțime. Probabil ar fi nevoie de mai multă solidaritate și poziții mai ferme ale reprezentanților avocaturii, dar de multe ori sentimentul este că deciziile sunt în altă parte. O Justiție fără o apărare puternică și fără un cadru clar în care ea se poate exprima în procese este o caricatură

. -Vă uitaţi la televizor. Citiţi presa. Urmăriţi ştirile. Se acuză o legătură riscantă SRI-DNA. Ce știți despre acest subiect? Aţi avut senzaţia că SRI-ul se întăreşte şi devine periculos?

Adrian Toni Neacşu: Știu câte ceva, probabil mai multe decât majoritatea celorlalți. Am vorbit public despre hotărârile neconstituționale ale CSAT încă din 2014, când nimeni nu înțelegea semnificațiile. SRI-ul s-a implicat în dezordinea din CSM din 2013 și a stabilit învingătorii. Au existat sesizări ale comisiilor din Parlament din partea unor membri CSM pentru abuzurile lor, dar s-au pierdut în câmpul tactic. Eu însumi am fost una din primele victime, dar nu mai contează. Implicarea serviciilor secrete în Justiție echivalează cu o catastrofă pentru democrația noastră, ale cărei dimensiuni le vom înțelege doar peste mulți ani. Prezența SRI în Justiția penală este motivul pentru care cred că trebuie să fim solidari cu judecătorii și să-i protejăm.

-Se tot vorbeşte despre o Românie care se schimbă sub impactul anticorupţiei. Dvs. vedeți transformări?

Adrian Toni Neacşu:  Cu riscul de a spune lucruri comune, Justiția trebuie făcută cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților cetățenești. Rolul fundamental al judecătorului este să fie garantul respectării acestora față de orice cetățean, fie el și ultimul criminal. Judecătorul e protectorul drepturilor celor vinovați, iar nu călăul lor. El judecă cu Constituția pe masă, iar nu ștreangul. Miza unei societăți sănătoase nu trebuie să fie sloganuri goale cum e anticorupția sau oricare altul, ci funcționarea corectă, imparțială, obiectivă și echitabilă a Justiției.

-Credeți că se face anticorupţie în România?

Adrian Toni Neacşu:  Justiția împotriva corupției făcută prin denaturarea principiilor fundamentale ale statului de drept este o corupție la fel de periculoasă. Ca cetățean, constat și eu că România s-a tot schimbat în ultimii ani, dar nu sunt deloc încântat de direcția în care a luat-o. Nu-mi oferă nicio satisfacție că văd în pușcării oameni despre care opinia publică spune că sunt corupți, cât timp am îndoieli că judecătorii care i-au trimis acolo au funcționat liber și obiectiv. De prea multe ori, Justiția ultimilor ani a semănat cu linșajul din Vestul sălbatic de prin secolul 19, dinainte ca statul modern săși asume realizarea exclusivă Justiției.

Citește și: Avocatul Adrian Toni Neacşu, fost judecător și fost membru CSM: „Implicarea serviciilor secrete în Justiție echivalează cu o catastrofă pentru democrație” | Puterea cuvântului

Avocatul Adrian Toni Neacşu, fost judecător și fost membru CSM: Sistemul judiciar este EȘUAT, CONFISCAT și pus ÎN AFARA DEMOCRAȚIEI (II)




Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...