PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Politica

Neacşu (PSD) despre intenţia PNL de a ataca în contencios HG privind alegerile locale: Un demers inutil

Autor: Mircea Marian | joi, 11 februarie 2016 | 1 Comentarii | 524 Vizualizari
Marian Neacsu
Secretarul general al PSD, deputatul Marian Neacşu, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, că intenţia PNL de a ataca în contencios-administrativ hotărârea de guvern referitoare la organizarea alegerilor în data de 5 iunie este "un demers inutil", dar prin care s-ar putea invoca "o imprecizie de constituţionalitate", scrie Agerpres.

"Era un scenariu de care noi aflasem, numai că mi se pare, dincolo de faptul că este un demers inutil, o chestiune care ţine de un comportament, în ultimă instanţă, al doamnei Gorghiu. Ce să ataci în hotărârea de guvern? Este una strict tehnică, se referă la stabilirea datei alegerilor, a calendarului şi a lucrurilor de factura aceasta. Lucrurile sunt mult mai perfide decât atât: se încearcă atacarea hotărârii de guvern, iar în motivarea pe care probabil o vor face în instanţa de contencios-administrativ se va invoca, ca temei de drept, legea alegerilor şi probabil o oarecare imprecizie de constituţionalitate în această lege. Cred că acesta este scenariul pe care îl urmăreau", a spus Neacşu. 

Reprezentantul PSD a afirmat că apare posibilitatea de a nu fi respectat calendarul alegerilor locale dacă acest demers ajunge în instanţă, în condiţiile în care nu există o procedură legislativă aplicabilă după expirarea mandatelor aleşilor locali. 

"Mandatele primarilor, din punct de vedere constituţional, se încheie la patru ani şi nici nu avem o altfel de procedură. Doamna Gorghiu, din păcate, nu are idei personale. Această idee a fost lansată de Dan Tapalagă acum 10 sau 12 zile, eu acolo am auzit-o prima dată", a mai afirmat Neacşu. 

Secretarul general al PSD a fost prezent joi, la Bistriţa, la o întâlnire tehnică regională cu conducerile filialelor de partid din regiunea de nord-vest, prima de acest fel pe care social-democraţii o organizează în ţară, în vederea pregătirii alegerilor locale din iunie. 

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Satu Mare, că partidul va ataca săptămâna viitoare în contencios administrativ Hotărârea Guvernului cu privire la organizarea alegerilor locale, cu scopul de a introduce votul în două tururi. 

"Ieri, Guvernul a publicat legislaţia secundară pentru alegeri - 5 iunie va fi data alegerilor, conform ultimei hotărâri a Guvernului Cioloş - motiv pentru care, văzând acest calendar anunţat, vă informăm că săptămâna viitoare, după ce vom avea Biroul Politic Naţional, vom iniţia demersurile pentru atacarea acestei hotărâri în instanţa de contencios administrativ, astfel încât să putem invoca excepţia neconstituţionalităţii prevederilor alegerii primarilor într-un singur tur. Nu există democraţie în România dacă nu vom reuşi să impunem două tururi de scrutin", a declarat Gorghiu.



Tag-uri: marin neacsu, psd, pnl, alina gorghiu, doua turir, primari, alegere primari




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.