NEBUNIE în China. Autoritățile vor o aterizare PE MARTE în cinstea Partidului Comunist

NEBUNIE în China. Autoritățile vor o aterizare PE MARTE în cinstea Partidului Comunist

Programul spațial chinez intenționează să trimită un vehicul care să aterizeze pe Marte în 2021, când se vor împlini 100 de ani de la înființarea Partidului Comunist Chinez (PCC), a declarat unul dintre responsabilii acestui tip de misiuni, comandantul Ye Peijian, pentru cotidianul oficial Global Times, relatează sâmbătă EFE.

Potrivit declarațiilor lui Ye, care a condus mai multe misiuni chineze pe Lună, explorarea planetei Marte va începe cu lansarea unei sonde, în 2020, care, după câteva luni de zbor, va atinge suprafața planetei roșii în preajma datei fondării PCC, 1 iulie 1921, scrie Agerpres.

"Dacă misiunea va avea succes, atunci ar fi un dar (pentru PCC) din partea lucrătorilor din domeniul aerospațial", a spus Ye, care a subliniat că, pentru realizarea unei aterizări pe Marte, se va ține cont de experiența acumulată de tehnologia spațială chineză în cele trei misiuni pe Lună (2007, 2010 și 2013).

În noiembrie 2015 au fost prezentate public, la un târg industrial din Shanghai, prototipuri ale primei sonde marțiene a Chinei și ale primului robot de explorare a suprafeței planetei roșii. În noiembrie 2011, China, în colaborare cu Rusia, a încercat să trimită o sondă pe Marte, Yinghuo 1, însă sonda, lansată de la baza kazahă Baikonur, nu a reușit să iasă de pe orbita terestră și 

Ne puteți urmări și pe Google News