Obama va discuta cu Erdogan, duminică, despre criza din Orientul Mijlociu, unde situația a luat-o razna. Prins la ananghie în cazul Gülen, liderul american ar putea fi forțat la compromisuri majore

Liderii Statelor Unite și Turciei se vor întâlni duminică, 4 septembrie, cu ocazia reuniunii G20 din China. Potrivit Casei Albe, scopul întrevederii îl reprezintă coordonarea eforturilor împotriva ISIS. Întâlnirea, prima dintre Obama și Erdogan după lovitura de stat eșuată din Turcia, are loc după ce Joe Biden a vizitat Ankara, pe 24 august, o dată care va rămâne în istorie pentru două evenimente cruciale: intervenția militară turcă în Siria și avertismentul sever dat de vicepreședintele american kurzilor, de a se retrage pe malul de est al Eufratului.

Turcia este prima putere regională care intervine terestru în războiul sirian, iar gestul său complică enorm ecuația politico-militară din Orientul Mijlociu.

De asemenea, ultimatumul dat de Statele Unite kurzilor, de a-și opri înaintarea, reprezintă o lovitură cumplită pe care Washingtonul o dă unuia din cei mai fideli aliați ai săi în Siria și Irak și cea mai eficientă forță terestră care acționează împotriva ISIS.

Statele Unite încearcă să facă ordine în războiul dintre doi aliați și să-și păstreze obrazul intact

Kurzii, care urmăresc unificarea regiunilor pe care le controlează în nordul Siriei, în perspectiva creării unei entități administrative autonome, sunt priviți de Turcia ca dușmanul său numărul 1. Ankara se teme că un Kurdistan peste graniță de regiunea majoritar kurdă din Turcia, ar reprezenta un magnet ce-i poate amenința integritatea teritorială.

Din 24 august, în nordul Siriei, între tancurile și blindatele turce, în alianță cu mii de rebeli turkmeni, dotați cu armament greu, de o parte, și forțele kurde, care refuză să se supună avertismentului american, de cealaltă parte, au loc lupte crâncene.

Ciocnirile furibunde dintre cei doi aliați ai lor par să-i depășească pe americani. Așa cum constata New York Times, în Siria s-a ajuns ca grupările de rebeli, sprijinite de CIA (dar și de turci), să se bată cu milițiile kurde, sprijinite de Pentagon și aflate sub umbrela unei grupări botezate Forțele Democratice Siriene (FDS).

Luni, șeful Pentagonului, Ashton Carter, avertiza forțele turce să se abțină de la a mai înainta la sud de orașul sirian Jarablus: „Am făcut apel la Turcia să rămână concentrată pe lupta împotriva ISIS și să nu mai angajeze confruntări cu FDS”.

ISIS a dispărut, ei se bat

Problema este că în tot acest conflict între două forțe aliate cu americanii, ISIS pare să fi ieșit cu totul din calcule. Vorbind despre intervenția militară a Turciei, care, oficial, avea drept scop eliberarea orașului Jarablus din mâinile ISIS, un oficial american declara la CNN: „Turcilor nu le-a păsat niciodată de Jarablus sau de civilii care sufereau din cauza ISIS, până ce au aflat că forțele kurde se pregătesc să meargă acolo.” O declarație uluitoare a purtătorului de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook, făcută duminică noaptea, demonstrează și ea haosul care domnește în Siria, după intervenția terestră a Turciei. Afirmând că ciocnirile dintre turci și kurzi la sud de Jarablus sunt inacceptabile, el a adăugat: „din moment ce Statul Islamic a părăsit regiunea”!

În vreme ce șeful Pentagonului susține că milițiile kurde s-au supus avertismentului american și s-au retras pe malul estic al Eufratului, site-ul israelian Debka citează surse care afirmă că luptători kurzi Peshmergas din Irak, unde sunt instruiți și înarmați de Statele Unite, au fost văzuți abandonânduși uniformele și îmbrăcându-le pe cele ale kurzilor sirieni, înainte de a trece granița în Siria și a veni în ajutorul fraților lor de aici.

Elementul „Gülen” poate fi decisiv

Situația din Siria nu este singurul diferend care macină relațiile dintre Statele Unite și Turcia. Deși nu a fost anunțat oficial, subiectul lui Fethullah Gülen și al extrădării sale va fi printre cele mai aprinse la întâlnirea dintre Obama și Erdogan, în China. Obama se află într-una dintre cele mai incomode situații din toți cei opt ani de mandat: extrădarea lui Gülen (fie și în condițiile unor probe zdrobitoare furnizate de Ankara, ceea ce până acum nu a fost cazul) ar însemna o abdicare rușinoasă; pe de altă parte, refuzul de a-l extrăda pe Gülen riscă să deterioreze dramatic relațiile dintre țările cu cele mai mari armate din NATO și să pună în pericol securitatea flancului estic al Alianței. Cu atât mai grea ar fi situația lui Obama, dacă undeva, bine ascunse, ar exista și dovezi despre relațiile lui Gülen cu CIA sau, Doamne ferește, despre implicarea CIA în puciul din Turcia.

Folosind amestecul inconfundabil de tupeu și de abilitate în negocieri, specific Levantului, liderul turc va încerca să exploateze înghesuiala în care l-a prins pe omologul său american și să obțină maximum posibil. Dacă, de pildă, subiectul Gülen va dispărea ca prin minune în săptămânile următoare de pe agenda turcilor, atunci înseamnă că Erdogan a obținut la târguială avantaje mult mai mari în Orientul Mijlociu. Cum ar fi crearea unei zone tampon în nordul Siriei, în locul unei regiuni autonome kurde, și împrăștierea foștilor aliați ai americanilor în patru vânturi.