Negocierile cu FMI pe tema deficitului bugetar au fost reluate

Negocierile cu FMI pe tema deficitului bugetar au fost reluate

Negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), pe tema bugetului, s-au reluat duminică. Guvernul nu renunţă la poziţia privind un nivel al deficitului bugetar de 1,4% din PIB pentru 2015, deşi FMI a cerut un deficit de 0,9%.

Sâmbătă, au avut loc discuţii dure între cele două părţi, Guvernul insistând pentru un deficit bugetar de 1,4%. De altfel, premierul Victor Ponta a reafirmat că Guvernul nu va accepta un deficit bugetar mai mic de 1,4 % în negocierile cu delegaţia FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială, aminteşte România TV.

"FMI se descarcă pe elevul din ultima bancă'. 'Ei întotdeauna dacă ne găsesc pe noi mai mici, ştiţi cum se face la elevul din ultima bancă, pe ăla se descarcă multe lucruri. Nu, nu vom accepta niciun fel de deficit mai jos de 1,4 şi aşa şi 1,4 cum a fost semnat de domnul Băsescu în 2011, după părerea mea a fost o mare greşeală. Dar a fost, e semnat, nu avem cum să-l schimbăm. (...) Dar ceea ce este cel mai important este că a fost o discuţie foarte importantă în campania electorală, în special pe social media - vom schimba cota unica, vom aduce taxe. Vreau să spun foarte clar, în buget, chiar şi cu 1,4, nu se măreşte absolut nicio taxă şi niciun impozit. Şi, de asemenea, a doua discuţie, au fost pomeni electorale, în sensul că am indexat pensiile şi alocaţiile pentru copii. Toate sunt cuprinse în buget", a spus premierul, potrivit aceleiaşi surse.

FMI a solicitat un deficit bugetar de 0.9% pentru anul 2015.

Ne puteți urmări și pe Google News