Editura Evenimentul si Capital

Nene Freud, ma batea mama cu lingura de lemn, cand eram mic! | ANTI-OPINIE

Mirel Curea
Autor: | | 16 Comentarii | 3517 Vizualizari

Aș bate un copil, dar n-am pe cine. Teo, fiică-mea, este la școală, bate copii și profesori, iar pe stradă nu văd picior de țânc, căruia să-i rup urechile și să-i deturnez destinul de viitor adult.

 Nici pe muiere n-o pot bate, pentru că este la ea la prăvălie, la spital, bate pacienți. Mă gândesc să mă duc s-o bat pe mama, pentru că îmi rupea pe spinare linguri de lemn, d`alea lungi, de mestecat în tuciul cu mămăligă, când vedea că nici lacrimile, nici rugămințile, nici dăscălelile și nici acatistele ei săptămânale, nu lăsau să se întrevadă posibilitatea de a deveni un copil precum cei mai mulți copii. Cuminte adică, unul care să nu-și mai pună nici viața lui, nici pe a celor din jur și nici siguranța publică în pericol, dar nu are rost, plus că este și riscant, mă expun, este capabilă, draga de ea, să-mi mai rupă niște linguri pe cocoașă.

Doar pe câine ce l-aș putea bate pe moment, pentru că face toate alea prin casă, bașca ciordește papuci și-i roade, dar știu că mai al dracului îmi va face în ciudă. Mie să-mi trag o palmă, în fața oglinzii, n-ar avea nici cel mai mic haz, pentru că nu pot și să mă pocnesc, și să-mi fac un selfi d`ăla, ca să vadă lumea, pentru că altminteri ce haz se poate găsi într-o palmă pe care ți-o dai singur, dar nu te vede nimeni?!

Nu are rost să mă întrebați ce m-a apucat, pentru că este limpede: m-am decis, trebuie să mă demasc, sunt un ultra-ortodox traumatizat, un pupător de moaște pe placul Moscovei, care trebuie să lase miștourile ipocrite, să-mi dau arama pe față, să nu mai umblu cu prostii, cum ar fi aia cu împăcarea, pe care orice om întreg și-o datorează.

Aș încerca un telefon la mama, în care "să am o discuție", ce-mi plac mie discuțiile astea de idioți, una d`aia ca-n filmele alea, americane, făcute pentru oligofreni, o discuție în care să încerc să lămuresc ce era cu lingurile alea pe cârcă, dar știu ce explicație îmi va da mama: păi, mamă dragă, erai soi-rău, de vorbă bună nu înțelegeai, de rugăminți și mai puțin, de lacrimile de mamă ioc, de frica lui tac-tu nu aveai habar, de pericole nu-ți păsa, păreai un sinucigaș în viteză maximă, ce era să fac, să mă uit, încercam și eu să te opresc exact cu scula cu care îți dădeam să mănânci, de te-am făcut de unu-nouăzeci.

Așa că o să o sun, dar nu voi pomeni nimic de lingură, pentru că asta voi auzi cu siguranță și îmi vor da lacrimile, ci o voi suna doar ca să o întreb ce face și să-i mulțumesc pentru tot, iar ea mă va întreba ușor ironică, dar clar emoționată, ce m-a apucat. Nimic, mamă, ce să mă apuce, mi-e dor de voi și de mine, când eram toți acasă, eu copil și voi tineri, iubitori și îngrijorați să nu rămân razna pe pământul ăsta, când voi nu veți mai fi.




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro