Netanyahu: ISRAELUL nu negociază sub tirul ARMELOR

Netanyahu: ISRAELUL nu negociază sub tirul ARMELOR

Israelul refuză să poarte negocieri în vederea încetării focului atât timp cât sunt trase proiectile dinspre Fâşia Gaza spre statul evreu, a declarat, azi, premierul israelian, Benjamin Netanyahu.

„Israelul nu va negocia sub tirul armelor. În niciun stadiu nu am declarat că ofensiva militară israeliană s-a încheiat. Operaţiunea 'Protective Edge” va continua până la realizarea obiectivului ei - restaurarea liniştii pentru o perioadă prelungită. Am spus-o la început şi pe parcursul operaţiunii: va dura, este nevoie de energie'', a spus Netanyahu, în reuniunea săptămânală a Cabinetului israelian, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Israelienii şi palestinienii nu au reuşit să ajungă la o înţelegere în cursul discuţiilor indirecte, desfăşurate la Cairo prin intermediul Egiptului, cu privire la o prelungire a încetării focului în Gaza, măsură intrată în vigoare marţi şi care a durat până vineri.

Aripa militară a Jihadului Islamic, Brigăzile Al-Quds, a revendicat responsabilitatea tirurilor cu rachete dinspre Fâşia Gaza către Israel trase, vineri, după expirarea armistiţiului de 72 de ore

Ne puteți urmări și pe Google News