Imediat după 1990, piața periodicelor românești a fost invadată de publicații care descriau legăturile secrete dintre destinele oamenilor și drumul stelelor pe cer.

Oameni educați iau astrologia foarte în serios. Numeroase predecente istorice au existat. În vechime, la curțile Europei, astrologia era socotită o știință atât de serioasă încât forțele militare se desfășurau pe câmpul de bătălie după cum regii erau sfătuiți de astrologi. Republica venețiană a avut în persoana lui Tommaso di Benvenuto da Pizzano un astrolog redutabil, ale cărui competențe au condus la invitarea sa la curtea lui Carol al V-lea, regele Franței, în calitate de consilier regal. Carol al V-lea a ajuns pe tronul Franței după o serie de evenimente nefericite, care au condus la capturarea tatălui său în timpul bătăliei de la Poitiers, de la 1356, adică pe vremea când la noi se stabiliza principatul Moldovei. În tragicul veac al XIV-lea, pe vremea Războiului de 100 de ani, cel mai important conslier în statul major al regelui era astrologul. Dacă astrologul credea că semnele nu sunt favorabile, nu se pleca la bătălie. Până pe la 1600 situația a rămas în mare parte neschimbată, în sensul că se credea în cel mai serios mod că destinele oamenilor sunt în legătură cu mișcările astrelor din cuprinderea sferelor cerești, că există forțe secrete asupra cărora se poate acționa cu diverse formule magice. În primele luni ale lui 1605, Johannes Kepler a demonstrat că orbita planetei Marte în jurul Soarelui e o elipsă. Odată cu publicarea de către Isaac Newton a volumului Principia Mathematica, în anul 1687, a devenit clar că autorul, continuând eforturile lui Edmond Halley, a calculat orbitele anumitor comete, și că și acestea se supun legilor gravitației, la fel ca și planetele. Să ne gândim puțin: dacă toate aceste mișcări cerești sunt periodice, dacă se supun unor mișcări clar determinate de periodicitatea unor fenomene ale mecanicii celeste, atunci oare astrologia, magia sau vrăjitoria care se bazează pe aceste observații mai sunt credib ile? Bertrand Russell scrie, în privința asta, că „la 1700 înțelegerea oamenilor educați era complet modernă; în 1600, cu excepția a foarte puțini, era încă în mare parte medievală.“ Să tragem linie și să adunăm. Vedem în spațiul public românesc personaje cu oarece audiență în mass media care recurg la serviciul unor specialiști în acte oculte ca să descânte nu-știu-ce, vedem un senator care se roagă în plen ca votul colegilor să nu-l trimită în direcția unor complicații de natură legală (cineva care a studiat și matematica, între multe altele), vedem o pleiadă de publicații care discută ingerința semnelor zodiacale asupra succeselor personale ale cititorilor, vedem și emisiuni tv care tot asta fac, și nu-s emisiuni de divertisment. Și atunci? Nu sunt toate aceste curiozități tot atâtea semne că mesajele pe care Edmond Halley și Isaac Newton au încercat să ni le transmită nu au ajuns până la noi?