PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Fapt divers

UPDATE. VIOLENȚE ÎN BUCUREȘTI. Polițist ATACAT CU SABIA. Agresor ÎMPUȘCAT în picior. PATRU oameni RĂNIȚI și 18 persoane AUDIATE

Autor: | | 28 Comentarii | 2380 Vizualizari
14-06/sabie-465x390
O ceartă între două familii din cartierul Pantelimon, din București, a degenerat într-un conflict sângeros. Polițiștii plecați să aplaneze disputa au fost atacați cu o sabie iar oamenii legii au deschis focul pentru a se apăra.

UPDATE. Surse din Poliția Capitalei ne-au precizat că au fost aduse la audieri 18 persoane. „Urmează să se stabilească, după audieri, care este gradul de implicare al fiecărei persoane și împotriva a câte se va decide amendarea sau începerea urmăririi penale”, ne-au explicat oficiali din Poliția Capitalei.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bucureși, locotenent Daniel Vasile, a precizat, pentru EVZ, că, în jurul orei 12.10, trei ambulanțe SMURD au fost solicitate la adresa la care a avut loc disputa sângeroasă.

„Trei echipaje SMURD au fost solicitate la fața locului și au preluat trei bărbați cu plăgi înțepate în zona toracelul și a membrelor”, ne-a spus Daniel Vasile. Acesta a mai adăugat că victimele au fost transportate la Spitalul de Urgență „Floreasca” pentru a primi îngrijiri edicale. Rănile suferite de cei trei nu le-au pus viața în pericol.

Incidentul a avut loc în jurul orei 12.00, pe strada Sachelarie Visarion, din Sectorul 2 al Capitalei. Din primele informații furnizate de Poliția Capitalei reiese că membrii a două familii de romi s-au luat la ceartă din cauza unei dispute între copiii lor. „Se pare cu un minor l-a scuipat, ieri, pe cel din familia vecină și astăzi ceilalți au venit să le ceară socoteală”, ne-a povestit un om al legii.

Cert este că mai mulți polițiști de la Secția 9 au ajuns la adresa la care peste zece persoane se certau și făceau scandal. Unul dintre scandalagii, în vârstă de 40 de ani, s-a răfuit cu polițiștii. A scos o sabie și a amenințat cu ea. Unul dintre sUbofițeri l-a somat, atras douu gloanțe în aer iar pe cel de al treilea în piciorul agresorului.

În ciuda acestui fapt, bărbatul s-a urcat în mașină și a fugit. După o urmărire ca în filme, agresorul a fost blocat și prins. Acum e la Spitalul de Urgență pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

Ceilalți participanți la scandal sunt audiați la Secția 9.

Vom reveni cu amănunte!


Tag-uri: scandal, impuscat, sabie, politist, atacat, cearta
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului UPDATE. VIOLENȚE ÎN BUCUREȘTI. Polițist ATACAT CU SABIA. Agresor ÎMPUȘCAT în picior. PATRU oameni RĂNIȚI și 18 persoane AUDIATE.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi