Nicuşor Dan vrea să-şi facă partid

Nicuşor Dan vrea să-şi facă partid

Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul şi fost candidat la Pirmăria Capitalei, a precizat că, în ianuarie, va începe demersurile pentru înfiinţarea unui partid, în perspectiva alegerilor locale din 2016.

"Vrem un instrument umbrelă care să permită manifestarea atât a grupurilor care deja s-au format în Bucureşti, a unor grupuri de oameni care vor să candideze din ţară şi sub această umbrelă vor intra şi oameni care au fost foarte activi în manifestaţiile din 2012 şi 2013, fără ca prin asta să spunem că noi reprezentăm aceste mişcări", a declarat Nicuşor Dan, la RFI.

În ceea ce priveşte orientarea partidului, Nicuşor Dan a spus că se va axa pe buna administrare, fără a-şi asuma o ideologie de dreapta sau de stânga: "Oricine ne ascultă vede diferenţele uriaşe care există între administrarea oraşelor din România şi administrarea oraşelor din Europa occidentală, vorbim de cheltuirea banului public, de transparenţa luării oricărui tip de decizie, de modul în care sunt angajaţi funcţionarii publici în aceste instituţii, modul în care instituţiile răspund la cererile cetăţenilor. Ne vom mărgini la aceste lucruri, fără să spunem că suntem de stânga sau de dreapta. Eventual, ulterior, într-un orizont de timp, dacă vor fi în cadrul acestei structuri deosebiri fundamentale, vor exista despărţiri", spune el.

Liderul Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul mizează pe voturile celor care l-au susţinut şi în scrutinul din 2012, oameni despre care spune că nu sunt neapărat tineri, cât oameni între 30-45 de ani, bine educaţi. "În mod surprinzător, mai mulţi oameni din categoria 30-45 (de ani), decât din categoria 18-30. Deci nu vorbim de un sentiment de revoltă, de un fel de revoluţie, ci de oameni care în general au copii şi care sunt responsabili şi vor să construiască, nu să critice continuu", a comentat Nicuşor Dan.

Ne puteți urmări și pe Google News

La alegerile locale din 2012, Nicuşor Dan a candidat ca independent şi a obţinut 8,5%, plasându-se pe locul patru.