Nicuşor Dan, ATAC la Victor Ciorbea: „NU DESERVEŞTE funcţia în care a fost numit! Este într-o COMPLETĂ OBEDIENŢĂ!”

Nicuşor Dan, ATAC la Victor Ciorbea: „NU DESERVEŞTE funcţia în care a fost numit! Este într-o COMPLETĂ OBEDIENŢĂ!”

Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat, joi, că Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, este de la începutul mandatului "într-o completă obedienţă" faţă de autoritatea publică şi este "total nepotrivit" că se ocupă "numai" de problemele demnitarilor.

"Ca element general, din păcate, domnul Ciorbea nu deserveşte funcţia pe care a fost numit. Avocatul Poporului se preocupă de oamenii care suferă o nedreptate din partea autorităţilor, pentru a-i apăra pe aceştia împotriva autorităţilor. Ceea ce face domnul Ciorbea de la începutul mandatului este să fie într-o completă obedienţă faţă de autoritatea publică", a afirmat Nicuşor Dan, în legătură cu contestarea la Curtea Constituţională a Legii 90/2001, conform căreia pot fi membri ai Guvernului persoanele care nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate.

Potrivit lui Dan, pe fond, CCR va judeca acest caz, însă este "total nepotrivit" ca Avocatul Poporului să se ocupe "numai" de problemele demnitarilor şi să neglijeze problemele cetăţenilor.

"E o problemă de drept pe care Curtea Constituţională trebuie să o decidă dacă un om care a fost condamnat şi a ieşit din perioada de condamnare trebuie să fie în deplinătatea drepturilor. Pe fond are dreptate să sesizeze, însă în contextul ăsta e total nepotrivit să vezi Avocatul Poporului că se ocupă numai de problemele demnitarilor şi neglijează cu totul problemele cetăţenilor care au probleme cu autorităţile", a adăugat preşedintele USR, citat de Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a sesizat joi Curtea Constituţională cu privire la Legea 90/2001.