Nicușor Ene: „Problemele Simonei vin din interior”

Autor: | | 6 Comentarii | 1166 Vizualizari

După o primă jumătate de an fabuloasă, Simona Halep este în cădere liberă, iar lipsa formei sportive s-a văzut și ieri, în cadrul turneului ce se desfășoară la Wuhan (China).

Ar putea cădea de pe locul secund

Românca a ieșit prematur din competiție, în cel de-al doilea tur, după ce a fost eliminată de spanioloaica Garbine Muguruza (locul 22 WTA).

Sportiva „tricoloră” a intrat bine în meci și și-a adjudecat primul act cu scorul de 6-2. Apoi, a urmat căderea. Halep a cedat cel de-al doilea set (scor 2-6), iar în decisiv a pierdut cu 3-6.

Eșecul vine după ce Simona a pierdut neașteptat și la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului, în turul al treilea, în fața Mirjanei Lucic-Baroni (scor 6-7, 2-6). În acest moment, constățeanca riscă să coboare de pe locul al doilea din clasamentul WTA. Modificarea ierarhiei ar putea avea loc dacă rusoaica Maria Șarapova (locul 4) va ajunge în utlimul act al turneului de la Wuhan.

Nicușor Ene, antrenorul care a lucrat cu Simona Halep în perioada junioratului, bănuiește că fosta sa elevă are probleme care-i afectează randamentul.

De asemenea, tehnicianul ne-a declarat că tenismena este afectată și de expunerea de care are parte.

Hipermediatizarea o afectează

„Eu nu vorbesc cu ea, nu ținem legătura, așa că pot doar să bănuiesc ce se întâmplă. Este ceva în neregulă cu Halep. Problemele Simonei vin din interior, nu pare să mai aibă confortul necesar pentru a se lupta în turnee. Este posibil să fie vorba și despre Wim Fissette, antrenorul ei. Am tot auzit opinii care susțin că ar trebui să fie schimbat. Eu cred că și hipermediatizarea la care este ea expusă o afectează. Simonei nu prea îi place să apară tot timpul în prim-plan”, ne-a declarat Nicușor Ene.

Antrenorul crede că Halep are forța să revină la forma care a propulsat- o în mai puțin de un an în topurile tenisului. „Are nevoie de echilibru interior. Are potențial și a arătat asta. Trebuie să demonstreze că se poate menține la nivelul la care a ajuns, e drept, și printr-un context favorabil. Va fi o luptă aprigă în vârful clasamentului anul viitor”, a conchis Ene.




Alte articole din categoria: Sport

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi