Nihil sine Livius!

Nihil sine Livius!

600.000 de membri de partid, liber cugetătorii unii captivi încă anilor ,90, activiștii care comunicau cu Sfânta Biserică doar cât să transmită că se dau bani de clopotniță înainte de alegeri vor păși pe calea credinței.

Din acel „opium al poporului” (Marx) sau „pentru popor” (Lenin) se va regenera filosofia oștirii pesediste, emulația, iar tot ce respiră pe partea stângă se va ruga pentru sănătatea lui Liviu. Președintele Marelui Partid al Stangii va repara nedreptățile legate de pensii, medicamente, taxe, autostrăzi și călătoria în timp, ținută de americani la secret, dar pentru că are o inimă mare nu va lăsa pe nimeni din Guvern să decidă singur. Ca să nu greșească! Ca o mamă!

Doamne ferește să-l încerce o amigdalită, o constipație sau să-l apuce motociclismul, ca pe Tăriceanu, sau orice altă stare care să-l facă incapabil să dea indicații, că va fi jale! Vor apărea urgențe și se vor prăbuși lumi deoarece Liviu nu va fi disponibil. Dacă la școala generală din Drăgănești-Vlașca se termină hârtia igienică și dascălii îl întreabă pe ministrul Educației de care să ia, cu piersici sau cu trandafiri, vă dați seama că dezastru scrie pe ei! Ministrul le va spune că dacă școala nu are chimist acreditat, ca să evalueze consistența situației, ceilalți nu-și vor putea da seama de amploarea nevoilor, deoarece nu sunt de specialitate!

Cu Liviu răgușit, ministrul de la Apărare, care n-a făcut armata, îi va pisa pe soldați să bage „sectoare” fiind convins că îi încurajează să se specializeze în urbanism, și se va mira că este înjurat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Lăsați-l pe Liviu să decidă! ...E unicul cunoscător al Graalului PSD, programul de guvernare! Fiind un perfecționist, nu-i va lăsa pe Mele, Cuc, Leș, Daea sau pe tantele dudui nici să treacă strada pe zebră fără azimut. Iar dacă Grindeanu, după vreo două ședințe CSAT, se va trezi din anestezie și își va aminti că bănățenilor nu le prea dă nimeni indicații, nu-i nimic! Mustața oltenească s-a blindat și i-a înfipt-o pe Shhaideh în ceafă. Vicepremierul îi va monitoriza strict premierului amigdala cerebrală - formațiune care detectează anxietățile și stările de pericol - și din nou Liviu va interveni salvator, aducându-l pe calea cea dreaptă a partidului.

Desigur, dacă răcește și Grindeanu, Shaiddeh va merge la ședințele CSAT, unde lucrurile vor risca să devină albastre. Cum majoritatea poate însă schimba orice, de la direcția în care se toarnă betonul până la menstruația veverițelor, eu zic să devină membru CSAT și șeful Camerei Deputaților! Așa au vrut românii, nu? Majoritatea, adică cei mai mulți dintre cei care au apucat să ajungă la urne între o cinzeacă și „Te pui cu blondele” sau „Bravo, ai stil!”

De Sfântul Liviu - dacă nu există, să se înființeze! - să fie purtat pe brațe pentru o băiță în Gange, să-i ierte păcatele și hindușii. Va face astfel un pas mare către ecumenismul extins - prea strâmt creștinismul pentru un program atât de mare, iar islamul bate la ochi!

Deci nu știu ce tot mieunăm atâta! Instalarea Guvernului Liviu crește nesperat numărul credincioșilor din România. Pe pereții apartamentelor din cartierele-dormitor, în loc de tabloul cu Ion Iliescu absolvind la Moscova și Ana Pauker vernisând primul ei coc se vor muta diverși sfinți și iconițe de pe la Giurgiu, Mehedinți, Ialomița și Teleorman, neapărat Teleorman! Inclusiv inițiativa lui Victor Ciorbea de a zdrobi orânduirea cea crudă și nedreaptă care-l ține pe Liviu departe de desăvârșire are tot o componentă spirituală: e un act de iubire. Avocatul Poporului a riscat să fie criticat de Președinție numai deoarece a dorit ca destinul lui Liviu să nu semene cu a lui Prometeu. După ce ai dat românilor focul să-ți halească ficații un neamț e prea de tot! E prea mult pentru „liniștea” lor! Urmează războiul și va fi total. Zâmbetul va deveni rictus. Nu se vor lua prizonieri. Nu vor fi nici focuri de avertisment. Iar noi, omuleții ce încă iubim România în fiecare zi, vom asista neputincioși, cu ochii cât cepele și inima cât un purice. Asta, după ce „vom urmări cu atenție” desfășurarea ostilităților!