PUBLICAȚIILE NOASTRE:

EVZ Special

Analiză şocantă din zona militară: Incendiul de la Colectiv, ATAC TERORIST

Autor: Mihai OpreaMihnea-Petru Pârvu | joi, 12 noiembrie 2015 | 32 Comentarii | 80972 Vizualizari
După ce în ultima perioadă mai multe persoane au declarat că la clubul Colectiv ar fi fost o mână criminală, vicepreședintele Academiei Naționale de Securitate și Organizarea Apărării (ANSOA) întărește această ipoteză

Deși nimeni nu vrea să discute pe larg despre o mână criminală şi unele voci, puține de altfel, se aud în surdină, analistul militar Sebastian Sârbu face câteva declarații deloc de neglijat. „Putea să fie un atentat terorist? De ce nu ar fi! În cazul în care un guvern este demis, autoritățile sunt supuse unei anchete, donări de sânge se fac de la Iași până la Hunedoara. Chiar și guvernul republicii Moldova a anunțat ajutor medical și primim ajutoare din toată țara, de parcă ar fi o situație de calamitate, deci, ipotetic, ne putem gândi și la o mână criminală.

 

Noaptea îngerilor. Fisurile din sistem care au făcut posibilă tragedia de la Clubul Colectiv | Ancheta

Noaptea îngerilor. Caz atipic. Medicii au spus din start că așa ceva nu au mai văzut | A 12-a zi de doliu



FOTO: Sebastian Sârbu



O banală artificie a transformat Colectiv într-un crematoriu

Ne putem pune întrebarea dacă nu cumva a fost un atentat terorist! Eu zic că da”, a declarat, pentru EVZ, vicepreședintele Academiei Naționale de Securitate și Organizarea Apărării, Sebastian Sârbu (37 de ani). ANSOA este un centru de excelență privat, care promovează cultura de securitate. În urmă cu aproape două săptămâni, un incendiu în sectorul 4 al Capitalei a panicat întreaga României. Iar țările din întreaga Europă au rămas mute la aflarea veștii că mai mulți tineri care, dornici de distracție și relaxare, au mers în clubul Colectiv și au ars de vii. Un banal artificiu a transformat locul într-un crematoriu. Haosul se instalase în întreg clubul, iar acei copii disperați aveau ochii ațintiți către singura gură de aer: ușa de ieșire. S-au călcat în picioare, fiecare a încercat să scape cu viață din flăcările care curpinseseră întreg spațiul. Cei care au reușit să iasă din iadul plin de flăcări, cu răni mai puține, au dat dovadă de caracter și spirit civic ireproșabile. I-au ajutat pe cei cu răni grave, deși era pentru prima oară când se vedeau. S-au mișcat cât au putut ei de repede, deși pielea le era arsă, iar plămânii plini de fum. Dacă și autoritățile s-ar fi mișcat la fel de bine, cu siguranță mulți dintre cei morți, 49 până în prezent, ar fi avut mai multe șanse să supraviețuiască.


Trebuia activat mecanismul de protecție civilă

Primul lucru pe care autorităţile trebuiau să-l facă, era să activeze Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Cel puţin aşa spune analistul militar Sebastian Sârbu. „După părerea mea, modul în care s-a acționat a fost primul factor al acestui dezastru. Autoritățile trebuiau să gestioneze situația mai bine. Dacă activau acest mecanism, altfel stăteau lucrurile. Vă dați seama dacă ar fi un cutremur major, ce s-ar putea întâmpla? Țin să menționez că în club, din cauza numărului extrem de mare de oameni, s-a produs o implozie, nu neapărat explozie. Colectiv era autorizat pentru 80 de persoane și numărul lor a ajuns la 500? Au existat şi minori. Unele lucruri miros a corupție. Vă spun ceva, dar cu siguranță se știe, numai că nimeni nu face nimic.


Până în prezent, în urma incendiului de la Colectiv, s-au stins din viață 49 de oameni


Peste 80% din instituțiile din România nu îndeplinesc condițiile de siguranță”. Tot potrivit acestuia, Parchetul ar trebui să reia ancheta de la zero și să-i audieze pe toți cei care au fost în club, pe cei care s-au aflat afară, pe cei care au dat o mână de ajutor, pe cei care locuiesc în zonă. Astfel se pot afla informații care au putut scăpa în toată agitația din primele zile. „ În momentul acesta, autoritățile se spală pe mâini și transferă problema de la o instituție la alta. S-au transportat răniții în spitalele din țară și din străinătate. De aici rezultă lipsa de capacitate a sistemului medical. Sunt semne mari de întrebare. Un astfel de incident constituie deja un semnal de alarmă privind mediul de securitate. De ce? Suntem o țară NATO, supusă unor amenințări strategice din partea Rusiei și a noii grupări teroriste islamice, ISIS. Oare n-ar trebui să ne gândim mai bine în ce situație se află România în acest moment?, a mai adăugat Sebastian Sârbu. Până la închiderea ediției, numărul decedaților din clubul Colectiv era de 49.


 

Noaptea îngerilor. Fisurile din sistem care au făcut posibilă tragedia de la Clubul Colectiv | Ancheta

Noaptea îngerilor. Caz atipic. Medicii au spus din start că așa ceva nu au mai văzut | A 12-a zi de doliu


Reconstituire. Un expert pirotehnist spune că buretele nu putea să se aprindă de la artificii!

Expertul pirotehnist Valentin Oprea, nume cunoscut în domeniu, a reconstituit condițiile izbucnirii incendiului din Colectiv. El a folosit același tip de burete pentru izolare fonică și un produs pirotehnic asemănător artificiilor utilizate la concertul „Goodbye to Gravity”. „A doua zi, noi am făcut nişte probe, cu acelaşi tip de burete. În zece secunde a ars! Am folosit un produs pirotehnic asemănător, amplasat la o distanţă de circa trei metri”, a declarat specialistul.


FOTO: Părerea expertului: „ignifugat sau neignifugat buretele antifonic nu putea să se aprindă de la artificii”



Experimentul poate reduce la tăcere teoriile potrivit cărora buretele nu avea cum să se aprindă de la artificiile de pe scenă. Pirotehnistul Valentin Oprea susține că dacă ar fi fost chemat la clubul Colectiv, ar fi refuzat să amplaseze artificii, deoarece şi-ar fi dat seama de pericolul iminent.

În ultimele zile, s-a creat o adevărată psihoză, în media și pe rețelele de socializare, vizavi despre condițiile în care acel nenorocit de burete antifonic putea să ardă sau nu.

Tag-uri: sebastian sarbu, clubul colectiv, incendiu club colectiv, tragedie clubul colectiv, evz, ANSOA, bucuresti, NATO, rusia, romania, isis, Valentin Oprea, Goodbye to Gravity




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITESTE ACUM