Noi condiții pentru vânzarea țigărilor! Aroma mentolată dispare! Vânzătorii vor verifica ce vârstă are cumpărătorul

Noi condiții pentru vânzarea țigărilor! Aroma mentolată dispare! Vânzătorii vor verifica ce vârstă are cumpărătorul

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi un proiect de lege care stabilește condițiile pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a celor conexe, în scopul preluării în legislația națională a reglementărilor europene și internaționale promovate pentru reducerea consumului de tutun, îndeosebi în rândul tinerilor.

Dispare aroma

Prin proiectul aprobat astăzi, sunt reglementate ingredientele ce pot fi utilizate în produsele din tutun, precum și nivelurile maxime ale emisiilor de gudron, nicotină și monoxid de carbon.  Prin urmare, va fi interzisă punerea pe piață a țigărilor și a tutunului rulat care au o aromă caracteristică (adică un miros sau gust diferite de cel al tutunului, cum ar fi aromele de fructe, condimente, ierburi, alcool, dulciuri sau vanilie).

Produsele cu aromă caracteristică al căror volum al vânzărilor la nivelul întregii UE reprezintă 3% sau mai mult într-o anumită categorie de produse vor fi interzise din 20 mai 2020. De asemenea, va fi interzisă punerea pe piață a tuturor produselor din tutun care conțin aditivi speciali, precum vitamine, cafeină, taurină și creează astfel impresia că un produs din tutun are un efect benefic asupra sănătății sau că prezintă riscuri mai mici pentru aceasta, dar și a celor care conțin arome în capsule, filtru sau în alte caracteristici tehnice.

Ne puteți urmări și pe Google News

Etichetarea produselor din tutun se modifică substanțial, urmând să cuprindă: •       un avertisment general (”Fumatul ucide”, pe 50% din suprafața laterală), •       un mesaj de informare (”Fumul de tutun conține peste 70 de substanțe care cauzează cancer”, pe 50% din suprafața laterală), •       avertismente de sănătate combinate, formate din text, poză și număr de telefon la care se pot obține informații despre metodele de renunțare la fumat (pe ambele fețe, în partea superioară, pe 65% din suprafață, iar avertismentul poate fi mutat sub timbrul fiscal, astfel încât marca să rămână sub avertisment). Există dimensiuni minime pentru avertismentele combinate: 44mm x 52mm. Avertismentele trebuie schimbate anual și rotate pe pachete. Chenarul exterior negru va avea dimensiunea de 1 mm și va fi inclus în suprafața avertismentului. Fac excepție de la prevederile de mai sus trabucurile și țigările de foi ambalate individual, precum și produsele din tutun care nu ard, etichetarea în cazul acestora fiind supusă unui număr mai mic de rigori.

Elemente de identificare Proiectul de lege conține, de asemenea, prevederi privind trasabilitatea pachetelor de tutun, astfel încât, circulația lor în Uniunea Europeană să fie înregistrată și urmărită, pentru a putea fi verificată conformitatea cu legislația națională și europeană, contribuind astfel la combaterea contrabandei și contrafacerii.

Vârsta cumpărătorului, verificată

Mai mult, legea îi va obliga pe acești comercianţi să folosească un sistem de verificare a vârstei care, în momentul vânzării, arată dacă respectivul cumpărător respectă sau nu reglementările privind vârsta minimă de la care pot fi achiziţionate produse din tutun. Măsura este susținută de populație, 57% dintre respondenții români ai Eurobarometrului 2015 afirmând că sunt de acord cu interzicerea vânzărilor de produse de tutun pe internet. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către persoanele împuternicite în acest sens de către Ministerul Sănătății, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și Autoritatea Națională de Administrare Fiscală, în funcție de competențele stabilite prin lege.

Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere Parlamentului, intrarea sa în vigoare fiind prevăzută începând cu 20 mai 2016, însă introducerea pe piaţă a mai multor produse care nu sunt conforme este permisă până la 20 mai 2017. Este vorba despre produsele din tutun fabricate sau puse în circulație și etichetate înainte de 20 mai 2016, țigaretele electronice sau flacoanele de reumplere fabricate sau puse în circulație înainte de 20 noiembrie 2016, produsele din plante pentru fumat fabricate sau puse în liberă circulație înainte de 20 mai 2016.

Până la data de 20 mai 2019 se vor aplica exceptări temporare de la obligația privind poziția avertismentului de sănătate combinat, în legătură cu poziția timbrului fiscal. Măsurile privind trasabilitatea se aplică țigaretelor și tutunului rulat de la 20 mai 2019. Măsurile privind elementul de securitate se aplică țigaretelor și tutunului rulat de la 20 mai 2019, iar produselor din tutun altele decât țigaretele și tutunul de rulat de la 20 mai 2024.