Noi dispute PSD-PNL privind votul prin corespondență

Noi dispute PSD-PNL privind votul prin  corespondență

Legea privind votul prin corespondență este singurul proiect din pachetul legislativ privind codul electoral care nu a afost adoptat, așa cum se înțeleseseră liderii partidelor parlamentare. Amânarea adoptării proiectului produce în continuare tensiuni între liderii PSD și PNL.

Mai întâi președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a susținut că liberalii nu au vrut niciodată "să facă" legea votului prin corespondență.

"Părerea noastră este că liberalii niciodată nu au vrut să facă acest proiect de lege și, în loc să participe la această comisie (Comisia pentru cod electoral — n.r.), în loc să desemneze un om și să finalizăm totuși această lege, au preferat să poarte banderole pe braț. Le spun în continuare colegilor de la PNL că dorim un dialog, dar nu vom bloca inițiativele importante la care dumnealor nu vor să participe. Prima opțiune a noastră este să lucrăm împreună, a doua opțiune, dacă doresc să întârzie finalizarea unor proiecte importante, le vom adopta noi și le vom finaliza", a declarat Dragnea, la Palatul Parlamentului.   Dragnea a spus că Autoritatea Electorală Permanentă va retransmite  marți proiectul de lege cu completări comisiei, urmând ca acesta să fie finalizat miercuri. Comsiai de Cod Electoral se reunește marți de la ora 16.00.    "Românii din diaspora vor avea trei variante de proceduri de vot, varianta clasică, folosită până acum, în care pe listele suplimentare vor vota la ambasade, varianta votului prin corespondență și varianta generată de modificarea la legea alegerilor generale care este în vigoare și anume, după înregistrare, se vor înființa secții de vot oriunde în lume unde este înregistrat un număr minim de români. Vor avea la dispoziție cele trei variante, dar nu toate trei o dată", a menționat Dragnea.   Replica fostului președinte al Comisiei de Cod Electorale, Mihai Voicu, a venit imediat.