„Toate-s praf... Lumea-i cum este... şi ca dânsa suntem noi.” – zice Poetul la 20 de ani. ... Ne permitem să-i adăugăm lumii, fiindcă a trecut ceva vreme din 1870 până acum, şi alte însuşiri: şuie, prost aşezată, schimonosită, cocoşată, şchioapă, bâlbâită, cu albeaţă pe un ochi, surdă, başca dusă cu capul un pic, dacă nu chiar mai mult.

Tocmai de aceea, paradoxurile ei, contradicţiile, găselniţele ei geniale sunt aşa de gustoase, de-a dreptul savuroase, incitante şi fermecătoare. Oameni, fapte, întâmplări, pe care le bănuiam a fi fost într-un anume fel, ni se înfăţişează acum, netam-nesam, taman pe dos, au contraire. Pe invers. Adică „viţăvercea”! Bolnavul pe care-l credeam muribund e, de fapt, un simulant (NOTĂ: Doctorul la raportul de gardă e informat cu nouăţile, de către asistenta-şefă: „Dom’ doctor, ischemia de la salonul 12 s-a mai diminuat, febra de la 10 a dispărut, emfizemul de la 16 e staţionar, în rest, nimic…aaah, ba nu! mai e ceva: simulantul de la 9 a murit!”). Deci, bolnavul e simulant, neprihănita e curvă, virtuosul detracat, devotatul delator, serviabilul escroc, harnicul leneş, şi, bineînţeles, câteodată, subnutritul obez. Ca să vedeţi!...

Una dintre cele mai prestigioase publicaţii culturale m-a rugat să particip la o anchetă cu un subiect provocator: să comentez o însemnare din Jurnalul lui Franz Kafka, datată 2 august 1914 (eu o ştiam de mai multă vreme, fiind subliniată deja în cartea din biblioteca mea!). Care suna aşa: „Germania a declarat astăzi război Rusiei. După-amiază, am mers la înot”.

Acum, îl ştiţi şi dvs. pe domnul Franz. Numai când te uiţi la fotografia lui, îţi dai seama că era un asteno-depresiv, un anxios, un fragil, un bolnăvicios, un hipersensibil şi un nevricos. Fraza absolut aiuritoare, compusă din două părţi (una terifiantă, în debut, contrabalansată la final de o alta, perfect anodină), nu e în realitate decât o ruptură logică între două informaţii pe care un suferind universal le-a trecut în jurnalul său. Sigur, e vorba, cum spuneam, de un bolnav expresiv de depresiv, care, închizând în sipetul sufletului ferecat cu şapte peceţi o fire total dizarmonică şi oximoroncănoasă, alătură una de alta – cu o voioşie concesivă total justificat-nesănătoasă – două feţe contradictorii ale aceluiaşi duh. Una zguduitoare, cealaltă manfişistă. Una întunecată, cealaltă luminoasă. Una cumplită, celalată placidă.

Singura salvare ar fi ca nota din jurnal să dea, la general, senzaţia unei neutralităţi cu un uşor parfum de urzică, fiindcă ea îmi pare că pluteşte cu nonşalanţă între o indiferenţă molatecă, de domniţă leneşă pe canapea şi o împunsătură maliţioasă şi stridentă ca o durere de dinţi. Citită în această cheie fluidă, semantica ei îşi pierde din aura misterioasă a opoziţiei logice şi cele două secvenţe apar într-un inedit raport de consecuţie. Astfel că ne întoarcem la absurdul tipic kafkian, pe care însă autorul îl face de râs. „Dumnezeule, am intrat în război cu Rusia!... Bun – şi care-i problema? Tocmai de aceea, eu nu vreau să pierd ora de înot..

Astăzi, la aproape un secol de la această notă de jurnal, care, pe noi, toţi moftangiii cu Kafka-n cap (deci, kafkangiii de profesie!), ne coboară în măruntaiele fetide ale unui absurd de neocolit, constatăm că războiul civilizaţiei cu Rusia nu s-a terminat.

Cât despre bazinul de înot, e demult în paragină. Iar crocodilii din el sunt deja poşete!




Alte articole din categoria: Invitaţii evz

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...