PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Fapt divers

A doua zi de PROTESTE la Institutul Cantacuzino. Directorul a demisionat

Autor: | | 3 Comentarii | 303 Vizualizari
Adrian Onu
Angajașii Institutului Cantacuzino au ieșit astăzi, din nou în stradă, pentru a protesta față de atitudinea autorităților cu privire salvarea instituției.

Protestatarii au făcut un lanț uman în fața institutului și au pancarte pe care se pot citi mesaje precum "Salvați institutul".

Oamenii se plâng că au primit doar 40% din lichidarea pe decembrie, iar în ianuarie nu au primit niciun ban în condițiile în care 40% din angajații de aici sunt plătiți la nivelul salariului minim pe economie. Directorul Adrian Onu, în funcție de patru luni de zile, a demisionat pentru că „nu a reușit să aducă institutul pe linia de plutire”.

Unitatea medicală are conturile blocate de ANAF pentru faptul că nu a plătit cele 9 milioane de lei, cu titlu de contribuții sociale și nici datoria de 1,4 milioane de lei către Avicola SA.

Din toamna trecută, Institutul Cantacuzino a trecut de la Ministerul Sănătății în coordonarea Ministerului Educației, însă situația de subfinanțare cronică a rămas aceeași.

Declinul Institutului a început în 2010, după ce Agenția Națională a Medicamentului i-a retras autorizația de punere pe piață a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, pentru că îi expirase standardul de bune practici.

În 2013, producția de vaccinuri a fost reluată pentru 600.000 de doze pentru a fi apoi oprită din cauză că în vaccinuri a fost depistată o concentrație de endotoxine mult peste media admisă (3.000 de unități per mililitru față de sub 100 cât are un produs conform). În aceste condiții, imunizările se fac cu vaccin din import.


Tag-uri: Institutul Cantacuzino, Adrian Onu, ANAF, Avicola SA, ministerul educatiei, ministerul sanatatii, agentia nationala a medicamentului
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului A doua zi de PROTESTE la Institutul Cantacuzino. Directorul a demisionat.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi