Noi PROTESTE uriaşe sunt anunţate în Piaţa Victoriei, la sfârşitul săptămânii. Manifestanţii spun că vor ieşi în stradă pentru a susţine DNA şi a cere depolitizarea CCR

Noi PROTESTE uriaşe sunt anunţate în Piaţa Victoriei, la sfârşitul săptămânii. Manifestanţii spun că vor ieşi în stradă pentru a susţine DNA şi a cere depolitizarea CCR

Românii se vor aduna din nou în număr mare, duminică, în Piața Victoriei, protestul de săptămâna aceasta având ca temă susținerea Direcției Naționale Anticorupție şi depolitizarea CCR.

CCR a admis luni sesizarea președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, privind existența unui conflict între puterile statului, apărut în urma declanșării de către procurorii DNA a unei anchete privind modul în care a fost elaborată ordonanța  de urgență 13. CCR a stabilit că investigația DNA a perturbat activitatea Guvernului.

“Reacționăm la noile semnale de limitare și subordonare a unor instituții. Politizarea și numirea în funcție după criterii și interese politice este primul motiv care ne-a scos în stradă.

Dacă DNA nu ar fi cercetat maniera în care OUG 13 a fost adoptată, nu am fi aflat astăzi că ministerul pentru Relația cu Parlamentul oferise în primă fază un aviz negativ proiectului de modificare a codurilor penale, motiv pentru care ședința a fost amânată până la ora 21.00, pentru a fi redactat un nou aviz, de această dată pozitiv. Azi am aflat că DNA a trecut peste limite în anchetarea acestui dosar.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dar dacă nu era de competența acestei instituții, cine ar trebui să scoată la iveală aceste nereguli și de ce nu a făcut-o?

Care sunt acuzele constatate de DNA :

Disjungerea și declinarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: - Favorizare a făptuitorului - Prezentare cu rea-credință, de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului (prevăzută și sancționată de Legea 115/1999 – a răspunderii ministeriale) - Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 259 al.1 și 2 C.p) - Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri (art. 275 C.p) - Fals intelectual”, se arată pe pagina evenimentului Corupţia ucide.