Noi victime ale teroriştilor: ISIS revendică uciderea a două persoane în Turcia

Noi victime ale teroriştilor: ISIS revendică uciderea a două persoane în Turcia

Gruparea Statul Islamic (SI) a revendicat duminică, într-o postare video pe internet, uciderea unui militant antijihadist şi a unuia din prietenii acestuia. Cei doi au fost găsiţi decapitaţi vineri în sudul Turciei.

În înregistrare se afirmă că Statul Islamic i-a 'masacrat' pe militantul sirian Ibrahim Abdelkader, de 20 de ani, şi pe Fares Hamadi la  Sanliurfa (Turcia) pentru că 'au conspirat împreună cu cruciaţii (occidentalii, n.r.) împotriva SI' şi 'pentru ca fiecare apostat să înţeleagă că va fi masacrat în tăcere', relatează Agerpres.

Formularea pare a face trimitere la denumirea asociaţiei antijihadiste 'Raqa este masacrată în tăcere'. Asociaţia culege informaţii despre abuzurile SI în acest oraş, situat în nordul Siriei şi considerat fieful organizaţiei ultraradicale, care l-a cucerit în ianuarie 2014.

Înregistrarea reia apoi reportaje despre activitatea asociaţiei şi acţiunile sale împotriva SI.  În final, teroriştii vorbesc despre câteva planuri ale unui bărbat ce pare a fi Hamadi, cu gâtul tăiat, şi cu mesajul: 'Mâna noastră vă va ajunge oriunde aţi fi'.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cadavrele lor au fost găsite în casa lui Fares Hamadi din Sanliurfa vineri dimineaţa de către unul din prietenii lor.

Este pentru prima dată când un militant al asociaţiei 'Raqa este masacrată în tăcere' este ucis în afara graniţelor ţării, a declarat unul din membrii săi, Abu Mohammad.