Noul statut PNL îi suspendă din partid pe liberalii condamnaţi în primă instanţă. Senatorul Gigi Chiru: “Juridic, nu se aplică retroactiv“

Noul statut PNL îi suspendă din partid pe liberalii condamnaţi în primă instanţă. Senatorul Gigi Chiru: “Juridic, nu se aplică retroactiv“

Preşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, susţine că noul statut al PNL, validat săptămâna trecută de Tribunal, clarifică situaţia membrilor de partid care au probleme cu legea. Liberalii condamnaţi în primă instanţă vor fi suspendaţi din calitatea de membru de partid iar cei condamnaţi defintiv vor fi excluşi din PNL.

Noul statut al PNL va fi dezbătut la prima şedinţă a Biroului Permanent Naţional, respectiv Biroului Executiv Judeţean din teritoriu, urmând ca liberalii care au probleme cu legea să ia act de prevederile documentului. “Acum, tot ceea ce se întâmplă este o consecinţă  a acestui statut. Este specificată şi condamnarea definitivă, când eşti exclus din partid. Dacă eşti condamnat la primă instanţă, operează suspendarea. Aşa spune noul statut”, a explicat deputatul Gheorghe Dragomir într-o conferinţă de presă.

Conform noului statut al PNL, senatorul Gigi Chiru, condamnat în primă instanţă la şase luni închisoare cu suspendare pentru mită electorală, atacată de el, cu apel, ar trebui suspendat din calitatea de membru de partid. “Vom discuta acest aspect la prima şedinţă a Comitetului Executiv Judeţean al PNL de săptămâna viitoare”, a precizat Gheorghe Dragomir. Iar senatorul Puiu Haşotti şi-a exprimat, deja, speranţa că “deşi, este suspendat din partid, sunt convins că senatorul Gigi Chiru va rămâne în grupul parlamentar  PNL”.

Contactat de EVZ, senatorul PNL de Constanţa, Gigi Chiru, susţine că încă din luna martie s-a autosuspendat din toate funcţiile deţinute în partid dar nu şi din calitatea de membru. El crede că noul statut nu poate fi aplicat retroactiv.”Din punct de vedere juridic orice regulă adoptată operează pentru viitor, nu retroactiv. Conducerea centrală a PNL trebuie să lămurească şi să ne comunice aceste aspecte”, spune Gigi Chiru. Dacă prevederile noului statut s-ar aplica retroactiv, „vor fi afectaţi foarte mulţi primari, consilieri şi parlamentari PNL”.

Ne puteți urmări și pe Google News