Noutățile Codului Fiscal: Românii din străinătate, obligați la plată

Contribuția la sănătate va fi plătită și de aceia care nu înregistrează venituri FOTO: EVZ
Autor: | | 3 Comentarii | 4352 Vizualizari

Sfera de aplicare a contribuțiilor sociale pentru pensii și pentru sănătate este extinsă în noul Cod Fiscal. Deși mulți români achită deja aceste dări pentru anumite forme de venit, în viitor vor trebui să le mai plătească și pentru celelalte venituri încasate.

De la anul, contribuția la sănătate va fi achitată și de românii care muncesc în străinătate, dar au rezidența în România. Prevederea apare în noul Cod Fiscal. Concret, în noul act normativ se menționează că vor achita contribuția la sănătate toți cei care sunt rezidenți în România și nu o achită în prezent. Nu este cazul celor care constituie excepții de la plata acestor contribuții. Automat, prevederea se răsfrânge și asupra celor care realizează venituri în străinătate, dar și asupra acelora care nu înregistrează nicio formă de venit în România. „Și până acum cei care realizau venituri în străinătate și aveau rezidență în România erau obligați să depună declarațiile și să achite impozit pe venit și chiar, în unele cazuri, contribuții la sănătate pentru aceste venituri. Însă, acum prevederea se va răsfrânge asupra tuturor celor care realizează venituri și au rezidență în România”, a explicat pentru EVZ Adrian Bența, consilier fiscal.

De două ori contribuție la sănătate

Mai mult, din 2017, această contribuție se va achita chiar dacă unele persoane o plătesc deja pentru alte tipuri de venit. Astfel, de exemplu, dacă în 2015 și 2016 pentru veniturile din dividende nu se plătește contribuție la sănătate de către acei români care achită contribuția pentru alte forme de venit, din 2017 lucrurile se schimbă. Indiferent că se plătește contribuția la sănătate deja pentru alte tipuri de venituri, aceasta va fi achitată și pentru cele provenite din dividende. „Nu înțeleg de ce trebuie achitate aceste contribuții de două ori, atâta vreme cât nu beneficiezi de servicii în plus în cadrul sistemului sanitar”, a comentat un analist financiar pentru Evenimentul zilei. Totodată, de abia din 2017 contribuția la sănătate va fi plafonată la nivelul aceleia datorate pentru cinci salarii medii pe economie.

De două ori contribuție la pensie pentru PFA

În prezent, dacă o persoană achită deja contribuții la pensie pentru un anumit venit, nu mai trebuie să le plătească și pentru contractul pe care îl are ca persoană fizică autorizată. Această prevedere dispare de anul viitor, iar pentru aceste contracte de PFA se va achita minim o contribuție de 10,5% din venitul net. Pentru a avea și în cazul contractului de PFA o contribuție întreagă la pensie, se va plăti încă un procent de 15,8% din venit. Contribuția este plafonată superior la nivelul aceleia datorate pentru cinci salarii medii pe economie, pe lună.




Alte articole din categoria: Economie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi