Editura Evenimentul si Capital

Nu de o Moțiune de cenzură se teme Dacian Cioloș, ci de tusea cu subînțeles a Majestății Sale de la Cotroceni | ROMÂNIA LUI CRISTOIU

Ion Cristoiu
Autor: | | 21 Comentarii | 5331 Vizualizari

Nelu Barbu, realizatorul Jurnalului de la 20, de pe B1tv, m-a întrebat, luni seara, în hotarele unei intervenții prin Skype, de ce au fost atît de puțini parlamentari la prima ediție a Orei premierului în Parlament. Întrebarea tînărului jurnalist conținea o importantă doză de uimire.

Aceasta pleca de la premisa că la un asemenea moment sala Parlamentului ar fi trebuit să dea peste margini de atîția parlamentari, ba chiar și de civili, numiți public, așa cum era pe vremuri în Parlamentul României, cînd se petreceau clipe spectaculoase. Am fost de acord cu uimirea sa. Ba mai mult, în intervenția mea, am spus că simpla prezență numeroasă n-ar fi fost de ajuns pentru momentul întîmplat.


Ar fi trebuit – am zis – ca parlamentarii să vină cu furci și topoare. Unii pentru a amenința Guvernul, alții, pentru a-l apăra. Aserțiunea mea se baza pe ceea ce a fost în realitate Ora premierului.

Ora premierului a fost gîndită – în chip corect – drept expresia publică a unei realități constituționale:
Premierul, ca și întreg Guvernul, e subordonat Parlamentului, ca principală instituție a democrației autentice. De Parlament, care poate adopta o Moțiune de cenzură, depinde supraviețuirea Guvernului. De Parlament, cel care votează, depind legile, pentru care Guvernul e doar un simplu executant.

Ora premierului confirmă, fie și în chip formal, adevărul de esență al României de azi: Guvernul dă seamă în fața Parlamentului de ce face și de ce drege. În cazul de față, prezența în variantă înarmată a tuturor parlamentarilor, însoțiți de membrii familiei, era dictată și de chestiunea despre care raporta premierul: Modificarea Legii alegerilor locale astfel încît scrutinul din iunie să se desfășoare în două tururi.

Din cîte se știe, unul dintre cele două partide importante ale țării – PNL – a cerut premierului, cu vreo lună în urmă, să dea o Ordonanță de urgență prin care să se modifice Legea alegerilor locale. Nu punem în discuție corectitudinea acestei solicitări prin care un partid voia să-și rezolve o problemă prin intermediul Guvernului zis și de tehnocrați.
Important, crucial rămîne Adevărul că, nemulțumit de răspunsul premierului, un partid parlamentar – PNL – i-a cerut premierului să vină și să dea seamă la Ora premierului de felul în care a răspuns la solicitare. Avînd în vedere, că PNL a lăsat impresia unei chestiuni de viață și de moarte, ar fi fost de așteptat ca parlamentarii liberali să fie toți pînă la unul în sală și, evident, înarmați. Solicitării PNL i s-a opus și i se opune PSD.

Ar fi fost normal ca parlamentarii PSD și cei ai UNPR, ai ALDE, ai UDMR să vină toți pînă la unul, și înarmați.
Pentru a-l apăra pe premier de atacurile PNL!  Atmosfera a fost una de plictiseală rutinieră și nu de tulburare peste margini. Ca să nu mai spunem că parlamentarii au venit în număr mic.

Te-ai fi așteptat – repet – la o ședință istorică, marcată de tensiuni inimaginabile, amintind pe meleagurile românești de azi de atmosfera ședințelor Convenției franceze de pe vremea Terorii, cînd o intervenție de la Tribună te putea salva de la ghilotină. N-a fost așa.

Premierul a reiterat fără prea mare dramatism argumentele binecunoscute pentru refuzul de a rezolva el problema.
Din partea PNL a luat cuvîntul Alina Gorgiu. Spre surprinderea noastră, ea n-a cerut demisia premierului, n-a anunțat depunerea unei moțiuni de cenzură, nici măcar că ea, în semn de protest, va purta doar fuste scurte. Șefa PNL a mers la Tribună pentru ataca PSD! Și cu asta basta!

Premierul a plecat, parlamentarii au rămas să joace bambilici electronici, presa a trecut momentul la și altele, dat fiind că nu s-a întîmplat nimic deosebit. A fost normal ceea ce s-a întîmplat? Firește că da.

Ceea ce s-a întîmplat în Parlament a exprimat public o realitatea a ultimelor trei luni: Guvernul Dacian Cioloș nu dă seamă în fața Parlamentului, ci în fața lui Klaus Iohannis. Guvernul Dacian Cioloș nu e Guvernul Parlamentului, nu e Guvernul țării. Guvernul Dacian Cioloș e Guvernul personal – primul Guvern personal de la regimul Ceaușescu încoace – al lui Klaus Iohannis.

Dacă președintele ar fi ieșit în public și i-ar fi cerut lui Dacian Cioloș să dea Ordonanța de urgență, iar Dacian Cioloș ar fi refuzat, sînt sigur că tensiunea politică ar fi atins cote inimaginabile. Presa ar fi stat cu ochii numai la relația dintre cei doi. Și dacă s-ar fi anunțat o întîlnire la Cotroceni, cred că prin zonă nu s-ar mai fi putut circula din cauza armatelor de reporteri veniniți în goană la Palat să vadă rezultatul întîlnirii. E mai mult decît semnificativ că deși instituită și onorată de Victor Ponta în cadrul unei schimbări de imagine, Dacian Cioloș n-a onorat Ora premierului pînă acum, de la instalarea la Victoria.  

Timp de douăsprezece săptămîni, deși lunile din program s-au succedat implacabil, dînd curs legii fatale după care duminicii îi urmează lunea, Dacian Cioloș n-a venit în fața Aleșilor pentru ceea ce în mod normal ar trebui să fie un excepțional exercițiu de democrație: Șeful Guvernului dă raportul celor de care depinde soarta Guvernului său.

În schimb, șeful Guvernului s-a dus cu o consecvență exemplară la întîlnirile de la Cotroceni. Pe vremea lui Carol al II-lea, mai precis a guvernelor personale ale Dictatorului cu mustăcioară blondă, de locotenent gigolo, presa noastră tipărea săptămînal o știre care suna cam așa: Majestatea Sa, Carol al II-lea, a lucrat ieri la Palat cu primul său sfetnic, domnul prim ministru Armand Călinescu. De cîte ori am citit în ziarele din timpul dictaturii carliste această știre, mi-am imaginat, asemenea celor din studioul care era fierăria lui Iocan din Moromeții, scena lucrului împreună a celor doi.

Armand Călinescu împletind la cîlcîiul de ciorap început la întîlnirea trecută, și Majestatea Sa, plimbîndu-se fără astîmpăr prin încăpere, spunîndu-i din cînd în cînd cum să sucească andreaua. Cam așa ar trebui să sune, pentru a exprima o realitate, știrea despre întîlnirile de luni de la Cotroceni, la care Dacian Cioloș se duce învîrtindu-și căciula în mîini de sfială că vede Înalta Față a Majestății Sale. Pentru prima dată după decembrie 1989, România are un Guvern care depinde numai și numai de președinte, ajutat, firește, de Poliția politică prezidențială. Un Guvern personal al celui de la Cotroceni.

În aceste condiții, nu e de mirare că premierul s-a dus în fiecare luni la Cotroceni, pentru a da raportul ca umil slujitor al președintelui, refuzînd să meargă la Ora premierului, programată tot lunea. Și nu e de mirare că o tuse cu subînțeles a lui Klaus Iohannis face pentru Dacian Cioloș infinit mai mult decît amenințarea din partea unui partid parlamentar cu Moțiunea de cenzură.




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




FACEBOOK
evz.ro