NU este o glumă! PLĂCINTE şi biscuiţi din făină de RÂME "plini de proteine" | FOTO

NU este o glumă! PLĂCINTE şi biscuiţi din făină de RÂME "plini de proteine" | FOTO

Transformate în făină, râmele fac parte din ingredientele puse în biscuiţii bogaţi în proteine care se vând în unele magazine.

Jesos Orellana, patronul unei mici fabrici din Bolivia, unde biscuiţii se fac artizanal, povesteşte că ideea i-a venit după o călătorie în Mexic, unde a văzut exemple de lombricultură, transmite Agerpres, citând AFP.

Angelina Jolie, la 20 de ani, GOALĂ, cu gleznele legate cu o panglică de mătase neagră. Imagini nemaivăzute până acum | FOTO

El susţine că procedeul de obţinere a făinei de râme este extrem de laborios şi garantează că produsul finit este curat. Râmele sunt supuse unui tratament special, destinat să le golească intestinele.

Ne puteți urmări și pe Google News

Eisenia foetida, o râmă roşie din California, care poate devora zilnic echivalentul greutăţii sale, măsoară între 3 şi 5 milimetri diametru, are 6-8 centimetri lungime şi cântăreşte circa 1,5 grame. Pentru obţinerea unei cantităţi de 900 de grame de făină sunt necesare 16 kilograme de râme. Mica fabrică a lui Orellana produce 125 de kilograme de biscuiţi pe lună.

"Făina de râme este foarte bună pentru sănătate", spune patronul. Pentru că biscuiţii săi se pare că şi-au găsit destui muşterii, făbricuţa a trecut la producţia de plăcinte în regiunea Paracaya. Produsul "îmbunătăţeşte masa musculară, duce la creşterea activităţii cerebrale şi împiedică apariţia anemiei. Este bun şi în cazul diabetului", asigură antreprenorul bolivian.

Potrivit unui raport comandat de el Facultăţii de medicină şi Biochimie a Universităţii publice San Simon din Cochabamba, "în 100 de grame de făină de râme , 44,7% sunt proteine", la care se adaugă calciu, fier şi fosfor. Cercetătorii au identificat şi aminoacizi esenţiali, vitali pentru creştere, sistemul imunitar şi repararea ţesuturilor musculare.

Făina de râme se amestecă cu făina de grâu, de orz sau de fasole, se adaugă seminţe de chia, antioxidanţi, calciu, proteine şi omega 3. Pentru a da savoare biscuiţilor, reţeta include şi extrase naturale de nucă de cocos şi vanilie.

"Este produsul nostru principal", spune Roxana Borges, proprietara unei plăcintării la Paracaya. Plăcintele sunt cumpărate îndeosebi de mame care caută produse bogate în proteine pentru copiii lor. Acestea cer însă să fie eliminată imaginea râmei de pe ambalaje. "Oamenii spun mai întâi 'Cum să mănânc aşa ceva?' şi apoi îşi dau seama că este bun", adaugă ea.

În alte ţări, râmele sunt folosite în diferite scopuri ca de exemplu producţia de humus pentru culturi pornind de la deşeurile vegetale sau în medicina homeopatică, pentru creşterea moderată a nivelului de glucoză, trigliceride şi creatinină. Mexicul este una din aceste ţări.

 

Bătălie pe VIAȚĂ și pe MOARTE. Doi ȘERPI periculoși s-au luptat pe stradă. Cum s-a terminat confruntarea | GALERIE FOTO şi VIDEO

Cobra vs. piton, pe o stradă din Singapore Cobra vs. piton, pe o stradă din Singapore Cobra vs. piton, pe o stradă din Singapore Cobra vs. piton, pe o stradă din Singapore Cobra vs. piton, pe o stradă din Singapore

S-a cazat la un hotel și a făcut cea mai ȘOCANTĂ și BOLNAVĂ descoperire. Ce se ascundea în gura de aerisire din camera ei | GALERIE FOTO și VIDEO

Armonie Hachey a descoperit cu groază că putea fi filmată când făcea duș Armonie Hachey a descoperit cu groază că putea fi filmată când făcea duș Armonie Hachey a descoperit cu groază că putea fi filmată când făcea duș Armonie Hachey a descoperit cu groază că putea fi filmată când făcea duș Armonie Hachey a descoperit cu groază că putea fi filmată când făcea duș

ARTĂ stradală în Rusia: Ursul care nu aduce ploaia, sticla ce nu se varsă sau balerina care te lasă fără grai| GALERIE FOTO

Artă stradală în Rusia Artă stradală în Rusia Artă stradală în Rusia Artă stradală în Rusia Artă stradală în Rusia

Oraşul BIBLIOTECILOR, abandonat deşertului SAHARA. Cele mai vechi texte ale Islamului, lăsate pradă nisipurilor | GALERIE FOTO

Chinguetti, oraşul bibliotecilor din Sahara Chinguetti, oraşul bibliotecilor din Sahara Chinguetti, oraşul bibliotecilor din Sahara Chinguetti, oraşul bibliotecilor din Sahara Chinguetti, oraşul bibliotecilor din Sahara

Un vânător de comori care a petrecut ultimii 40 de ani în căutarea trenurilor NAZISTE încărcate cu aur dezvăluie secrete TERIFIANTE | GALERIE FOTO și VIDEO

Tadeusz Slowikowski a căutat trenurile încărcate cu aur ale naziștilor vreme de 40 de ani Tadeusz Slowikowski a căutat trenurile încărcate cu aur ale naziștilor vreme de 40 de ani Tadeusz Slowikowski a căutat trenurile încărcate cu aur ale naziștilor vreme de 40 de ani Tadeusz Slowikowski a căutat trenurile încărcate cu aur ale naziștilor vreme de 40 de ani Tadeusz Slowikowski a căutat trenurile încărcate cu aur ale naziștilor vreme de 40 de ani

Ritualuri MACABRE. Ce fac AFRICANII dintr-un trib, după ce le mor PRUNCII, este ŞOCANT | GALERIE FOTO şi VIDEO

Tribul african Fon crede că păpuşile voodoo posedă spiritul copiilor morţi Tribul african Fon crede că păpuşile voodoo posedă spiritul copiilor morţi Tribul african Fon crede că păpuşile voodoo posedă spiritul copiilor morţi Tribul african Fon crede că păpuşile voodoo posedă spiritul copiilor morţi Tribul african Fon crede că păpuşile voodoo posedă spiritul copiilor morţi