PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Opinii EVZ

Nu suntem egali. Deloc şi niciodată

Autor: | | 25 Comentarii | 2326 Vizualizari
Loreta Popa.
Nu suntem egali. Oricât şi oricâţi ar încerca să-mi demonstreze contrariul nu voi înceta să spun că nu este adevărat. Nu suntem egali din simplul motiv că suntem prea răi, prea egoişti, prea deloc dispuşi să ajutăm, să împărţim cu cei de lângă noi. Nu suntem egali pentru că unii învaţă în fiecare zi, din orice, alţii deloc şi niciodată.

Mi s-a întâmplat să mi se spună: „Fii, dragă, şi tu mai ignorantă!”, evident cu alt sens decât cel real. Adică persoana respectivă mă sfătuia să încerc să ignor anumite lucruri de care mă loveam în perioada respectivă (nu are rost să povestesc cât mi-a luat să-i explic persoanei că a ignora şi a fi ignorant sunt două lucruri diferite). Mă refer strict la prostie, lipsă de bun simţ, lipsă de profesionalism, de moralitate şi aş putea să aştern în acest colţ de ziar virtual oricâte lipsuri aţi vrea.

„Suntem cu toţii foarte ignoranţi, dar nu cu toţii ignorăm aceleaşi lucruri”, spunea undeva, într-o carte, un intelectual român. Şi mare dreptate avea. Nu suntem egali, deloc şi niciodată. Poate doar atunci când ne naştem, când ni se schimbă tuturor scutecele. Am descoperit însă, la un studiu mai atent, că nici măcar atunci, pentru că unii au scutece de bumbac, alţii din cârpe ordinare, alţii cele mai la modă dintre acestea, din acelea care nu-i lasă să ude canapeaua. Nu ştiu cu certitudine dacă există şi scutece cu cristale Swarovski, presupun că acelea sunt ultimul răcnet în materie. Mărturisesc, nu sunt în trend, nu am înţeles niciodată chestia asta cu „e de firmă”. Nu cred că un dulap de haine te poate face om. Dimpotrivă.

Nu suntem egali chiar şi pentru faptul că unii dintre noi nu ştiu ce înseamnă respectul pentru valori. Astăzi orice fetiţă portocalie (bronzată peste măsură şi măsuri) face audienţe mai mari la aşa-zise emisiuni de televiziune, a căror existenţă ar fi fost imposibilă într-o lume normală, decât un pictor, un sculptor, un actor, un regizor, un interpret, un artist a cărui creaţie înseamnă cu adevărat ceva pentru cultura acestei ţări.

Nu suntem egali chiar şi pentru faptul că unii muncesc cinstit, alţii nu. Puteţi spune că munca cinstită n-a omorât pe nimeni, dar nici nu-l ajută să trăiască decent aici şi acum. Astăzi, cu cât furi mai mult, cu cât strigi din toate puterile „Hoţul!”, cu atât eşti mai bine văzut de societate (adevărat, ce a mai rămas din aceasta), care crede că te-ai descurcat şi ai fost „băiat deştept”. Ai nenumărate reuşite de genul casă, maşină, piscină, casă de vacanţă la munte, alta la mare, căţeii îţi sunt duşi zilnic la masaj, coafor, pedichiură etc. De copii nu-ţi aduci aminte decât arar, atunci când aceştia îţi reproşează că dimineaţă nu şi-au găsit banii de buzunar ce li se cuvin, că un coleg are ultimul telefon la modă şi că e musai să aibă şi ei unul la fel, să nu fie mai proşti şi să râdă ceilalţi de ei. Ce contează că aceştia nu au învaţat cum să vorbească în mod corect şi civilizat o limbă precum cea maternă (altfel decât folosind clasicele înjurături de mamă), ce contează că au dat cu maşina familiei, evident fără să posede carnet de conducere, peste un trecător matinal ce evident le-a ieşit brusc în cale. „Ce naiba, băi babacule! Îl căuta moartea pe acasă, ce căuta pe trecerea de pietoni?”, am auzit nu o dată de la beizadelele care rostesc aceste cuvinte cu aerul cel mai senin din lume.

Nu suntem egali pentru că unii părinţi fac prea mult pentru copiii lor, alţii nimic. Deloc şi niciodată. Spun acest lucru pentru că de curând am fost la ziua unei colege de clasă a fiicei mele şi am stat de vorbă cu fetele mai mult decât cu mamele prezente. Am avut mai multă tragere de inimă să vorbesc cu ele. Am descoperit copii neglijaţi, care nu cunoşteau sensul cuvântului iubire, al cuvântului grijă, al cuvântului bucurie. Am descoperit copii care îşi manifestau curiozitatea punându-mi întrebări pe care nu aveau curajul să le pună părinţilor lor. Şi asta cred că spune totul despre relaţia copil-părinte. Am fost uluită de depresia în care se scaldă aceste minuni de suflete zilnic. Am descoperit că unii sunt agresaţi fără limite, duşi la psihiatru doar pentru că cerşesc un strop de atenţie, ameninţaţi cu bătaia pentru că-şi doresc mângâierea celui care le-a dat viaţă. Şi m-a durut. Şi am înţeles că nu suntem egali.

Am să îndrăznesc apoi să vă rog să-mi iertaţi sentimentul de bucurie pe care îl am când întâlnesc oameni simpli, frumoşi, care muncesc de-o viaţă cinstit, care nu au făcut rău nici măcar unei muşte, care zâmbesc chiar dacă răni au destule, care nu pot dormi pentru că au împrumutat până la următorul salariu 10 lei, care fac lecţii cu copiii lor încercând să le transmită din educaţia pe care au primit-o şi ei cândva de la părinţii lor cu blândeţe, bucurie, bun simţ, răbdare şi mai ales iubire. Iubesc aceşti oameni luminoşi, care în ciuda sărăciei te primesc cu braţele deschise, fără să simtă ruşine că nu-ţi pot oferi mai mult de un pahar cu apă şi o mână de român adevărat. Ei nu simt ruşine faţă de pământul acesta din care se trag, deloc şi niciodată. O să spuneţi că nu există asemenea oameni. Ba da, există. I-am întâlnit în fiecare delegaţie prin ţară, la fiecare pas.

Nu suntem egali. Veţi descoperi că am dreptate în clipa în care vă veţi urca într-un autobuz la o oră de vârf, dimineaţă sau seară, nu contează, şi veţi simţi că pentru unii civilizaţia nu înseamnă apă şi săpun, nu înseamnă decenţa unui limbaj adecvat şi al unui comportament aidoma pentru o călătorie într-un mijloc de transport în comun, care tocmai asta presupune. Veţi descoperi femei care au uitat demult ce presupune feminitatea, bărbaţi care nu au aflat niciodată ce înseamnă să fie bărbaţi, copii de care niciun părinte nu s-a preocupat să-i înveţe că autobuzul nu e acel ceva în care dai cu pumnii şi picioarele când ţi se năzare şi nu scuipi seminţe peste cei care au ghinionul să se aşeze lângă tine. Nu suntem egali şi din cauză că pe lângă autobuzul în care te îndrepţi spre serviciu sau revii acasă trece câte o limuzină de lux, condusă ori de un băiat, ori de o fetiţă de bani gata care uită că acceleraţia nu e pedala pe care apeşi la maximum când ai chef, cu precădere în zilele ploioase.

Nu suntem egali pentru că unii ştiu cine e Eminescu, alţii ştiu cine e Guţă. Dacă ar mai fi trăit, Eminescu sigur ar fi pornit pe calea exilului. Nu suntem egali pentru că unii merg zilnic sau săptămânal la teatru, alţii ies la geamul apartamentului să vadă cum spectacolul cu piesa „Vecinul o bate pe nevasta care a îndrăznit să facă după cum o taie capul, fără să-l întrebe”, pus în scenă în nenumărate variante de tot felul de regizori dornici să se afle în lumina reflectoarelor.

Nu suntem egali pentru că unii se bucură de fiecare zi, căutându-şi menirea pe pământ prin orice mijloace, făcând mici descoperiri pe care le aşază undeva într-un colţ al inimii, cu grijă, alţii calcă totul în picioare, crezând că totul li se cuvine.

Nu suntem egali pentru că unii au prea multe drepturi, alţii nici măcar pe acela de a munci. Aici, la noi, parcă nu mai e loc pentru valoare. Nu afirm acest lucru ca să mă aflu în treabă, este adevărul.

Nu suntem egali. Avem „specialişti” cu studii, mai proşti decât ar permite Constituţia. Pe unii îi duce capul, pe alţii deloc şi niciodată.

O să-mi spuneţi că sunt o visătoare, că trebuie să revin cu picioarele pe pământ. Mi s-a mai spus, nu sunteţi singurii. Dar vă asigur că sunt foarte bine ancorată în realitate, ştiu perfect pe ce lume trăiesc şi ce aer respir. Însă aleg să nu fiu ignorantă, învăţ în fiecare zi câte ceva, şi mai ales să nu ignor ceea ce se află în faţa ochilor mei. Dacă pot întinde o mână să ajut, o voi face. Şi sper ca acest gest al meu să schimbe ceva, cândva, cumva... Poate faptul că merg cu hârtia unui ambalaj în mână până găsesc un coş de gunoi schimbă faptul că alţii dau cu picioarele în alte coşuri de gunoi până când acestea cad şi se fac mii şi fărâme. Cine ştie! Sunt o visătoare, dar nu sunt singura...


Tag-uri: egalitate, adevar, constitutie, român, eminescu
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Nu suntem egali. Deloc şi niciodată.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi