Nu suntem singuri în univers. Astronomii caută viață și în alte galaxii

Nu suntem singuri în univers. Astronomii caută viață și în alte galaxii

Un sondaj efectuat de astronomi din Statele Unite au pus în fruntea listei lor de lucruri de făcut în următorii 10 ani, căutarea vieții extraterestre.

Mai există viață în univers ?

Într-un raport emis de Academia Națională de Științe, Inginerie și Medicină, astronomii au subliniat necesitatea de a continua vânătoarea de planete potențial locuibile care înconjoară alte stele, bazându-se pe „progresele extraordinare” deja înregistrate. Scopul final este de a captura imagini ale oricăror lumi asemănătoare Pământului care ar putea exista.

„Viața pe Pământ poate fi rezultatul unui proces comun sau poate necesita un set neobișnuit de circumstanțe încât să fim singurele ființe vii din galaxia noastră sau chiar din univers”, a declarat raportul. „Următoarele decenii vor stabili dacă suntem singurii din acest univers”.

În același timp, raportul de 614 pagini a subliniat necesitatea diversității în astronomie, sugerând ca NASA să ia în considerare diversitatea unei echipe științifice atunci când sunt distribuiți banii pentru cercetare. Sondajul se efectuează la fiecare 10 ani și se bazează pe zeci de oameni de știință din SUA.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cel mai recent raport recomandă NASA să creeze un nou birou pentru a supraveghea observatoarele spațiale și misiunile care se suprapun în următoarele decenii. În primul rând, ar trebui să fie un telescop mai mare decât telescopul spațial Hubble, care ar fi capabil să observe planete care sunt de 10 miliarde de ori mai mici decât stelele lor, se arată în raport. Odată ce tehnologiile necesare sunt gata, acest telescop ar putea fi gata de lansare în anii 2040, pentru aproximativ 11 miliarde de dolari, urmat de alte observatoare de miliarde de dolari.

Raport făcut în timpul unei pandemii

Raportul a remarcat amenințarea din anii trecuți a depășirilor de costuri și a întârzierilor în proiectele majore. Datorită decolării de luna viitoare, telescopul spațial James Webb condus de NASA – conceput pentru a scana universul și a explora atmosferele altor lumi – este un exemplu excelent în acest sens. Cu toate acestea, lansarea sa promite să fie „o ocazie importantă care va modela cursul astronomiei și astrofizicii în următoarele decenii”, se arată în raport.

Raportul – sponsorizat de NASA, Fundația Națională de Știință, Departamentul de Energie și Forțele Aeriene – a menționat că sondajul a fost realizat în timpul unei crize de sănătate. În timp ce pandemia a subliniat importanța științei, „impactele economice și sociale finale ale pandemiei rămân neclare, adăugând incertitudine asupra peisajului viitor”.

Raportul a îndemnat NASA, Fundația Națională de Știință și Departamentul de Energie să trateze hărțuirea și discriminarea „ca forme de conduită științifică greșită” și să ia în considerare diversitatea atunci când finanțează un proiect.