PUBLICAȚIILE NOASTRE:

EVZ Special

Nu trecem granița de Vest pe autostradă nici în 2014. Cine e de vină

Autor: Antoaneta Etves | luni, 29 decembrie 2014 | 1 Comentarii | 735 Vizualizari
14-11/autostrada-nadlac-465x390
Drumul spre Occident e plin de obstacole. Șantiere blocate, părăsite, lucrări amânate și de o parte, și de cealaltă a graniței dintre România și Ungaria. Așa poate fi catalogată pe scurt construcția autostrăzii Arad-Nădlac de pe teritoriul țării noastre, dar și cei câțiva kilometri de la Mako la punctul de frontieră.

Reprezentanți ai CNADNR ne-au declarat recent că până la finele anului în curs sunt șanse foarte mari să fie dechiși circulației încă 28 de kilometri din autostrada A1 București-Nădlac. Mai exact, primul lot al tronsonului Nădlac-Arad, cu o lungime de 22,2 kilometri și încă 6 kilometri din lotul 2, pentru a putea face legătura cu nodul rutier de la Pecica.

Dacă în urmă cu două săptămâni, conducerea CNADNR dădea ca sigură deschiderea circulației, această certitudine este acum condiționată. “În ultimele zile, vremea nu a ținut cu noi. Sperăm ca în luna decembrie, vremea să permită constructorului să realizeze ultimele lucrări așa încât până de Sărbători să dăm drumul circulației”, ne-au declarat reprezentanți ai CNADNR.

Optimismul celor de la CNADNR nu este împărtășit și de constructor. În urmă cu două săptămâni, reprezentanți ai Astaldi-Max Boegl, constructorul selectat pentru continuarea celor celor două tronsoane lăsate de izbeliște de Romstrade și Alpine, au declarat presei locale că “încercăm să recuperăm întârzierile din perioada în care a plouat. Dacă avem noroc şi vremea ţine cu noi, sperăm să finalizăm primul lot şi drumul de legătură, dar şi 4 kilometri din lotul 2 (n.r. 4 kilometri, nu 6 cum au anunţat cei de la CNADNR)”, conform aradon.ro

Deși există această speranță, șoferii nu se vor putea bucura însă de noua autostradă decât până la graniță. Motivul, partea ungară nu a finalizat lucrările la bucata de autostrada de la Mako la autostrada făcută de constructorul din România.


Asta chiar dacă ungurii anunțau, în vara acestui, an că finalizează lucrările încă din luna septembrie.

Prelungiri și de o parte, și de cealaltă a graniței

Inițial, cei 38 de kilometri dintre Nădlac și Arad trebuiau finalizați în aprilie 2013. Doar că, în noiembrie 2012, Nelu Iordache -patronul Romstrade, constructorul primului lot, a fost arestat, iar la puțin timp contractul a fost reziliat de conducerea CNADNR.

La celălalt lot, deși lucrările au avansat bine până în primăvara anului trecut, insolvența Alpine (Austria) a întrerupt stadiul avansat, circa 80%.  Din iulie 2013 (de la rezilierea contractului), celor de la CNADNR le-a trebuit 14 luni pentru a încheia un nou contract. Abia în septembrie 2014 lucrările au fost reluate, astfel că acestea nu vor putea fi gata până la finele acestui an, cel mai avansat termen fiind la începutul anului viitor.  

Promisiuni neomorate sunt și de partea cealaltă a graniței. Ungurii mai trebuie să termine ultimul tronson al autostrăzii M43, care va lega oraşul Mako de graniţa cu România. Cei 23 de kilometri au fost iniţial anunțați că se vor finaliza în 2013. Doar că lucrurile nu au stat chiar așa. Lucrările la cei 23 de km lipsă s-au blocat în ultimii ani din cauza lipsei de fonduri, dar şi pentru că acesta ar fi fost inutil atât timp cât partea română nu a înaintat cu segmentul către graniţa, scria, în vară, presa de la Budapesta.


Tag-uri: autostrada, nadlac-arad, granita, romstrade, ungaria
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Nu trecem granița de Vest pe autostradă nici în 2014. Cine e de vină.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii