Numai în RUSIA se putea întampla așa ceva. Unde s-a ascuns un HOȚ de polițiști | FOTO

Numai în RUSIA se putea întampla așa ceva. Unde s-a ascuns un HOȚ de polițiști | FOTO

Polițiștii din orașul rus Ekaterinburg au fost de-a dreptul șocați când au văzut unde s-a gândit să se ascundă un hoț pe care îl dăduseră în urmărire, relatează Daily Mail.

După ce Eduard Bulgakov nu a apărut în fața instanței la termenul de joi, poliția a mers să-l caute la domiciliu, cu mandat de arestare. Mama acestuia le-a spus oamenilor legii că nu știe unde se află fiul ei, în vârstă de 31 de ani, dar polițiștii au devenit suspicioși după ce au văzut că femeia comandase două pizza de mari dimensiuni.

Drept urmare, s-au întors să percheziționeze din nou locuința și, văzând că resturile de pizza zăceau pe masă, în loc să fie în frigider, au întrebat de ce.

"Vizibil încurcată, femeia a spus că nu are curent, iar politiștii și-au dat seama că ceva este în neregulă. Deschizând frigiderul, l-au descoperit pe Bulgakov chircit în aparatul frigorific", a declarat un purtător de cuvânt al poliției.

Ne puteți urmări și pe Google News