Număr record de refugiați în Europa

Număr record de refugiați în Europa

Europa este confruntată în acest an cu cea mai mare criză migratorie de după Al Doilea Război Mondial, numărul total al migranților și refugiaților urmând să îl depășească de cel puțin patru ori pe cel din 2014. Începând din 16 octombrie, OIM a consemnat 422 de decese.

Aproximativ 991.000 de refugiați și migranți au intrat pe teritoriul Europei de la începutul lui 2015.

”Asistăm la fluxuri de migrație atât de mari la acest sfârșit de an, încât OIM estimează că, poate până marți sau chiar mai devreme, se va depăși pragul de 1 milion. Este o situație cu totul ieșită din comun”, a declarat Joel Millman, purtător de cuvânt al Organizației Internaționale pentru Migrații, citat de Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News