Avocata Mădălina Scutelinicu a povestit pe facebook prin ce a trecut o mamă, clientă a sa, pentru a-și revedea copilul după un an și jumătate, timp în care minorul s-a aflat în custodia tatăului său. Femeia era vizibil afectată de lipsa prezenței micuțului din viața sa.

Redăm în totalitate textul postat pe facebook de avocata Mădălina Scutelnicu:

” Doamnă cu pantofi albaștri    Oră 8:45 … Clientă mea, mamă a unui băiețel de apoape 8 ani, își zărește copilul dosit de taică-sau, într-un colț al Judecătoriei. Nu l-a mai văzut pe R. de 1 an și 6 luni.  Mamă izbucnește în plâns și merge țintă către puștiul ei, se apleacă până ajunge perfect egală cu înălțimea lui, și-i șoptește cu inimă:

“R.! Vaaaai, ce mare ai crescut! O mai știi pe mamă? Da-mi mânuțele, să ți le pupe mamă!”. Fostul soț al femeii își bruschează fiul și-l trage tare, mai aproape de el, urlând spre clientă mea să plece de unde a venit, că ei doi, băieții, se descurcă singuri. Se ridica tonul, copilul începe să plângă, apare jandarmul, îi spun că nu-i niciun risc de scandal, dispare jandarmul.

 Ora 8:55 ... Reușesc, într-un final, să o liniștesc pe mamă copilului, care s-a lăsat aproape fără viață în bancă din sală de judecată, având sufletul sfâșiat și privirea pierdută undeva, departe... tare departe.

 Ora 9:00 ... Reușesc și eu, cu mare greutate, să-mi țin în frâu lacrimile... aș fi plâns în hohote, dar nu-mi permiteam luxul asta ... aveam nevoie de concentrare maximă pentru audierea a 4 martori și luarea interogatoriului tatălui copilului, probe de care eram conștientă că va depinde, de-acum încolo, legătură mamă-fiu. Nu-i ușor deloc să fii responsabil de așa ceva, credeți-mă!

 Orele 9:05 – 10:45 ... Se audiază cei 4 martori, tatăl băiatului răspunde la cele 9 întrebări care am avut grijă să fie „capcana”.

 Speță e asta: în timp ce clientă mea era în străinătate, la muncă, soțul a obținut și divorțul, și custodia exclusivă asupra copilului. Am văzut dosarul: proces făcut repede, cu hei-rup-ul, să dea bine la bilanț.

 Reîntoarsă în țara, femeia a găsit totul ferecat. Ușă locuinței. Inimă fiului ei., ținută sub lacăt de către fostul soț. Martorii noștri au arătat că, de nenumărate ori, mamă a venit să-și vadă copilul, i-a adus plase cu daruri, l-a sunat încontinuu, individul interzicându-i total fostei soții orice formă de acces la minor. Așa, de-a naibii! Martorii lui au spus lecția dinainte învățată: nu tatăl e cauza, ci copilul, domle, care nici nu vrea să audă de mamă.

Ora 10:46 ... Instanță dispune audierea minorului. De-aici încolo, începe mesajul pe care vreau să-l transmit prin scriitură asta...

O doamnă judecător, în jur de 40 de ani, cere jandarmului să-i fie adus copilul în sală. Când îl vede pe puști, magistratul coboară de pe podium, parcurge sală până aproape de ușă, se apropie de micuț și-i spune, făcând un gest larg cu mână: „Vezi, R., am pantofi albaștri! Tu ai pantofiori albaștri? Uite, am și pelerină! Da-mi mânuță și hai cu mine, să-ți arăt cât de maaare e castelul asta!”. Copilul, cu ochii mari, negri, și extrem de triști, se uită când la doamnă, când la taică-su, de care stătea lipit, până ce acesta îi da ok-ul să meargă cu doamnă.

Ora 11:20 ... Se deschide ușă de acces a instanței, magistratul intră în sală, de mână cu copilul, îi spune să coboare atent de pe podium, să nu se lovească, și-l trimite la mami sau la tăți, unde vrea el. Băiețelul trece pe lângă mamă să, care hohotea de plâns în prima bancă, își trece ușor mânuță peste piciorul ei drept, că din întâmplare, după care fuge către tata și-i caută acestuia privirea, să nu cumva să-l fi supărat că s-a dezlipit de lângă el. Se dispune, din nou, evacuarea minorului din sală.

Ora 11:40 ... Magistratul închide dosarul, cade pe gânduri preț de câteva secunde și spune: „Instanta suspendă ședința 15 minute!”.

Și ... doamnă judecător cu pantofi albaștri coboară de pe podium, traversează sală, iese pe ușă destinată oamenilor obișnuiți, și, ajunsă în hol, întinde mână stânga către clientă mea, iar cea dreaptă către copil. Uite așa, toți 3, că într-o poveste din cea mai frumoasă carte, intră în cameră destinată Arhivei și nu mai ies de acolo decât după un sfert de ceas. Ce camere mirifice sunt în castelul asta – îmi zic în gând.

De-acum, nu mai aveam nevoie de niciun pic de concentrare, așa că mi-am permis să plâng în hohote, fără să-mi pese că oamenii cu robă nu trebuie să lăcrimeze din cauza problemelor clienților... și, în niciun caz, nu plâng niciodată în față acestora... da-le-ncolo de reguli!

M-am prăvălit pe un scaun de la prima terasă, colț cu Judecătoria, și-am așteptat-o pe femeia pentru care m-am luptat azi, că o leoaică. Am bătut recordul la nicotină pe secundă, până a venit. Clientă mea a apărut radiind de fericire, pentru că avusese șansa să-și țină copilul în brațe, după 1 ani jumate... fix optsprezece luni.

Ce dialog au avut mamă și copilul, sub ochii doamnei judecător cu pantofi albaștri? „Te iubesc, mami! Am nevoie de ochelari noi, că tăți nu mi-a cumpărat, și ăștia sunt rupți! Să vii la mine! Să mă iei la ține, mami! Te iubesc, mami!”.  

Când a scăpat de sub influența total irațională a tatălui, copilul s-a cuibărit în brațele mamei sale, că și cum nu ar fi fost despărțiți nici măcar o secundă. Asta a vrut să verifice magistratul, pentru a fi sigur că va da o soluție corectă,-1select11 pune  pe o hotărâre ,    dormi împăcat,   decis corect  nu-jucat de- justiția, cu viețile oamenilor. Doamne, ce ființe nemaintalnite or fi  castelul ?! 

- „Vreti o bomboana, doamna avocat?”

- „Aaaa....”

- „Doamna judecator i-a dat lui R. un pumn de bomboane, iar inainte sa plec, copilul mi-a dat si mie cateva... ”

- „Si... a vazut doamna judecator gestul asta?”

- „Daaa, pai, cum sa nu? Stati sa va arat, ca ne-a facut si poza, mie si lui R.”

- „Cine? Doamna judecator?”

- „Daaa. Pai, am scos telefonul si i-am zis lui R. sa zambeasca, sa-i fac o poza. Si, imediat, doamna ne-a spus sa trecem unul langa altul, sa ne faca una la amandoi. Uitati poza! Doamne, am poza cu R., nu-mi vine sa cred!”

- „Eu, gata, sunt praf! Nici mie nu-mi vine sa cred!”

- „Daaa. Si, stiti, eu mi-am cerut scuze fata de doamna, ca statea dupa noi... aveam atatea de vorbit cu R., dupa un 1 an jumate... da` doamna a zis ca pentru ea nu e nicio graba... Nu vreti o bombonica de la R., doamna avocat?”.

N-am trait asa ceva in 10 ani de avocatura. Am vazut magistrati pentru care audierea minorului insemna urmatorul dialog, purtat fix in fata usii salii de judecata, asa, din voleu, cum ar veni: - „Cati ani ai, cu cine vrei sa stai, cu mama sau cu tata? Bine, pa!”.

Doamna cu pantofi albastri a alocat 3 ore cauzei noastre, fiind constienta ca lucreaza cu destinele oamenilor, cu sufletele lor, iar nu cu chei de 14.

Domnilor magistrati, permiteti-mi o sugestie: cumparati-va pantofi albastri, poate in asta sta magia! Nu exista nici castel, si nici pelerina, fara un strop de magie, nu-i asa?