O mamă DENATURATĂ și-a folosit fetița de un an și 11 luni în sexul pe chat, pentru clienți din SUA. Femeia e suspectată că a ABUZAT și de fiul ei de trei ani

Şi-a folosit copilul
Autor: | | 6 Comentarii | 5009 Vizualizari

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial București - au reținut-o pe femeie sub acuzațiile de viol, pornografie infantilă și trafic de minori. Ancheta este în cooperare internațională cu autoritățile din SUA. Există suspiciuni că și băiețelul ei, de trei ani, a fost abuzat

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Bucureşti - au reţinut ieri o femeie din județul Giurgiu, Onu Roxana Elena, care își folosea copila, în vârstă de doar un an și 11 luni, pentru a câștiga bani de la pedofili, prin intermediul videochatului.

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu data de 13.12.2014 și până în prezent, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpata Onu Roxana Elena a recrutat- o pe fiica sa minoră, având intervalul de vârstă 11 luni – 1 an și 11 luni, şi a întreținut în mod repetat acte sexuale orale cu aceasta, la diferite perioade de timp, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra și de a-și exprima voința, în scopul exploatării sale sexuale, prin producerea și punerea la dispoziție de materiale pornografice prin aplicația SKYPE, contra unor sume de bani”, se arată în comunicatul DIICOT.

Și-a deflorat fetița pentru 50 de euro!

Mama denaturată este acuzată de săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, în formă continuată, viol și trafic de minori, de asemenea, în formă continuată. Pentru prinderea ei, procurorii români au cooperat cu autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii, dar și cu polițiști antimafia din Capitală. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale.

Femeia numită „mamă” - o tânără până în 30 de ani, spun sursele EVZ, nu avea serviciu și trăia din activitatea sexuală pe chat, ea fiind protagonista. Când nu a mai câștigat așa bine bani, ea a acceptat comenzile unor clienți din America referitoare la sexul cu minori. Concret, femeia executa, la solicitarea clienților, pe propriul copil acte abominabile: deflorare, penetrare cu degetele, dar și cu diferite obiecte, sex oral etc. Sursele noastre spun că ea și-a deflorat fetița pentru 50 de euro! De altfel, abuzurile erau comise asupra micuței fără apărare pentru sume modice, după ce primea banii printr-o firmă de transfer rapid.

Și băiețelul de 3 ani, victimă?

Roxana Onu mai are un băiețel de trei ani, existând suspiciuni că și el a fost traficat în acest mod. Ambii copii se află acum în custodia Protecției Copilului Giurgiu. Inculpata a fost dusă ieri în faţa judecătorilor Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

DIICOT. Linie de muncă împotriva pornografi ei infantile și a pedofililor

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au lansat încă din anul 2014 o amplă campanie de combatere a fenomenului de pornografie infantilă. Perioadă în care au fost reținuți și arestați mai mulți violatori de copii, pedofili amatori de videoclipuri obscene cu minori. La cazul de ieri, procurorii DIICOT au început să adune probe încă din luna noiembrie a anului trecut, colaborând strâns cu omologi din Statele Unite ale Americii, țară în care se află cei mai mulți dintre clienții proxenetei care și-a exploatat propriii copiii. Tot procurorii DIICOT au solicitat și intervenția specialiștilor de la Protecția Copilului Giurgiu. În dosar urmează să fie efectuată și percheziția informatică a aparaturii ridicate în urma percheziției efectuate în locuința proxenetei.






Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...