O mare ambiție artistică a rodit măreț. La ei, că la noi n-ar fi posibil așa ceva!

Sever Voinescu
Autor: | | 2 Comentarii | 1247 Vizualizari

A fost ambiția lui. Se numește Bernard Arnault. Este Președinte Consiliului de Administrație și CEO al conglomeratului de companii de lux „LVMH - Moët Hennessy Louis Vuitton SE”.

 Forbes îi evaluază averea la 37 de miliarde de dolari, cea ce-l face cel mai bogat om din Franța și al 13- lea cel mai bogat om de afaceri al lumii. Acest om a avut un vis: să facă o fundație în care creația artistică să fie sprijinită, celebrată, stimulată. La începutul anului 2001, l-a angajat consilier personal pentru acest proiect pe Jean-Paul Claverie, fost consilier al ministrului Culturii Jack Lang. După ce ascultă pe patron povestindu-și visul, Claverie îi spune: „Trebuie să mergem să vedeți Muzeul Guggenheim de la Bilbao”. Dar Arnault e un om foarte ocupat. Călătoria e plănuită de nenumărate ori - de două ori este anulată cu o oră înainte de decolarea avionului. În fine, în noiembrie 2001, Arnault ajunge împreună cu Claverie la Bilbao. În fața Muzeului, Arnault rămîne uimit privind minute în șir clădirea: „Cum de poate un arhitect să creeze așa ceva?”, își murmură în barbă. Apoi, îi spune lui Claverie: „Vreau să-l întîlnesc pe arhitect”. Claverie zîmbește peste sine, intuiția sa se dovedise corectă.

Arhitectul este nimeni altul decît Frank Gehry, poate cel mai celebru arhitect în viață. Locuiește și lucrează la Los Angeles. Întîlnirea lui cu Arnault are loc la mijloc - cu cîteva zile înainte de Crăciun se întîlnesc la dejun, în New York. Arnault îi spune că vrea o Fundație care să celebreze creația și că sediul ei trebuie să fie cea dintîi mare creație a Fundației. Claverie adaugă: „Vrem o clădire haute-couture”. Gehry acceptă și vine la Paris să vadă locul unde se va ridica Fundația. Arnault îl duce în Bois de Boulogne, unde concesionase un parc. „E adevărat că e puțină cultură în Bois de Boulogne și că e spre marginea orașului, dar avantajul e că nu trebuie să ne luptăm prea mult cu aprobările de la primărie și cu comisiile de urbanism. Aici avem un loc larg, să facem ce vrem.” Văzînd locul, Frank Gehry a replicat: „Prima tentație ar fi să fac ceva consonant cu pădurea, cu arborii, cu iarba, cu florile - dar ar fi prea simplu. Voi face altceva.” Arnault se va înșela - comisiile de urbanism au fost extrem de greu de convins cu privire la înălțimea construcției, iar asociațiile locuitorilor din zonă au luptat serios împotriva proiectului, întîrziindu-l cu vreo 4 ani. Gehry, însă, nu se va înșela - a făcut altceva decît să se raporteze la vegetalul din jur. Și-a pus la lucru imaginația determinată de plăcerea lui pentru navigație: pînze în vînturi, silueta unui vas, pești, ape în valuri... În mijlocul pădurii, oceanul! Totul din sticlă. Francezilor le-a plăcut pentru că, zic ei, formele generale ale clădirii le amintesc de Grand Palais. Dar e de ajuns s-o privești o dată și zîmbești - n-are nici o legătură cu Grand Palais. E cu totul și cu totul altceva. E ceva ce n-a văzut Parisul! Construcția a început în 2008. Fundația s-a deschis publicului în 2014. Costul ei, estimat în 2006, cînd s-au obținut autorizațiile de construcție, era de 100 de milioane de euro. Niciodată de atunci încoace nu s-a mai anunțat public vreun cost, dar zvonurile spun că suma s-a triplat în cele din urmă.

Fapt este că niciodată Parisul, cît e el de Paris, nu a cunoscut o operă de arhitectură produsă de o asemenea ambiție artistică pur privată. Din această ambiție a rezultat o capodoperă de arhitectură contemporană, descrisă astfel de cronicarul lui Vanity Fair: „o clădire musculoasă și delicată, ca un fundaș de fotbal american cu mișcări de balerină sau, dacă vreți, ca un Moby Dick capabil de perfomanțele atletice ale unui pește spadă”. Aproape de ea, ai totuși sentimentul unei liniști mărețe. Iar în interior, te cuprinde o curiozitate senină. E uimitor cît de umană este această construcție pe măsură ce te apropii de ea, deși, cu geometria ei complexă și neașteptată, pare complet abstractă, de departe.

Frank Gehry a fost mereu acuzat că practică o arhitectură mult prea artistică și ucide, astfel, arta care s-ar putea face în interiorul lucrărilor sale. A răspuns că asta e părerea criticilor, dar el a vorbit cu zeci de mari artiști contemporani și toți i-au spus că se simt provocați de arhitectura lui și vor, cu operele care vor merge în muzeele făcute de le, să-i răspundă. Nu mă îndoiesc, așa va fi și la Fundația Luis Vuitton - un dialog de cel mai înalt nivel între cei mai mari artiști și cel mai mare arhitect-artist ai timpului nostru.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi