O nouă amânare pentru autostrada Pitești-Sibiu

O nouă amânare pentru autostrada Pitești-Sibiu

Firmele care revizuiesc studiul de fezabilitate au cerut răgaz până în septembrie, deşi termenul a expirat luna trecută.

Un document întocmit de un consultant european independent, citat de Hotnews.ro, desfiinţează şi ce s-a făcut până acum. Potrivit documentului, lucrările sunt de proastă calitate şi ar putea duce la complicaţii în procesul de execuţie. Este unul din motivele pentru care Ministerul Fondurilor Europene se aşteaptă ca lucrările la autostradă să înceapă abia în 2018 şi nu anul viitor, cum promitea recent ministrul Transporturilor.

În aceste condiţii, am putea merge pe autostradă între Piteşti şi Sibiu în 2023, cu trei ani mai târziu decât termenul prevăzut în Masterplanul de transport.

Ne puteți urmări și pe Google News