O plimbare cu vaporaşul pe Bega, în Timişoara, va costa un leu

O plimbare cu vaporaşul pe Bega, în Timişoara, va costa un leu

Cele şapte vaporaşe cumpărate de Primăria Timişoara încă fac ture pe Bega, în mod gratuit. Dar odată ce vor fi introduse însă în sistemul de transport public, călătorii vor trebui să scoată din buzunar câte un leu pentru o plimbare

Autoritățile locale încă nu ştiu când va funcționa efectiv sistemul de transport public pe Bega. Ambarcațiunile care arată ca nişte dulapuri plutitoare se află încă în probe. „Toate cele şapte vaporaşe sunt în probe în continuare. Noi le folosim inclusiv în teste sub sarcină reală, deci cu pasageri, prin rotație, pentru că în momentul în care sunt introduse în transportul public, după un orar regulat, ele trebuie să aibă şi astfel de teste făcute, toate. Și, prin urmare, în perioada următoare se va circula, aşa cum se circulă de o lună şi jumătate aproape, pentru agrement gratuit, până seara la 20.30. Atunci pleacă ultima circulă. De la 15.30 parcă până la 20.30. După ce se termină testele vom avea un anumit program pentru transportul în comun şi vom avea apoi curse de agrement, unele la cerere, când vin grupuri organizate şi atunci sunt planificate la anumite ore şi altele şi ele puse aşa cum se întâmplă acum: la anumite ore din zile se pleacă pentru agrement, deci fără opriri. Și în timpul săptămânii vor fi, vom vedea cât e cererea”, a explicat primarul Nicolae Robu, citat de tion.ro.

Şapte dulăpioare plutitoare la 250.000 de euro bucata

Edilul susține că tariful va fi la fel, atât pentru transportul public, cât şi pentru cel de agrement: „Transportul de agrement nu va fi mai scurt, va fi un leu cursa, de persoană. Aşa va fi în momentul în care intrăm cu ele în exploatare propriu-zisă. Noi avem un angajament luat, nu privim lucrurile numai mercantil. Sunt şi câştiguri indirecte, nu trebuie să urmărim numai câştiguri directe, prin încasarea unei taxe de la utilizatori. Dacă se duce vestea că în Timişoara te poți plimba cu vaporaşul pe Bega cu 1 leu vor veni cetățeni din toată această euroregiune şi cu ținta asta. Va cântări mult şi acest motiv”. Cele şapte vaporaşe cumpărate de Primăria Timişoara au fost construite de firma Spat Yard din Galați. O ambarcațiune a costat peste 250.000 de euro, cu tot cu TVA.

Ne puteți urmări și pe Google News